marți, octombrie 15th, 2019

 

Administratorul public, Costel Avram – audiențe în Valea Jiului

Miercuri, 16 octombrie 2019, între orele 14.00 și 15.30, administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul).  


”Stelele Cetății” strălucesc, la final de octombrie, la Deva

 Un număr de 19 artiști de muzică ușoară, finalişti din zece judeţe ale României, din municipiul Bucureşti şi din Bulgaria vor intra în concurs la ediția a 37-a a Festivalul Național de Muzică Pop ,,Stelele Cetății” care se desfășoară în zilele de 26 și 27 octombrie 2019, la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din municipiul Deva. Festivalul debutează sâmbătă, 26 octombrie 2019, la ora 18:00 cu concursul de interpretare, care va fi urmat de un recital susținut de câștigătorul Trofeului ,,Stelele Cetății 2018” – Daria Cojocaru. Festivalul continuă duminică, 27 octombrieCItește mai departe


125 de mineri de la SNIMVJ cer transferul către CEH. Senatorul Cristian Resmeriță dă asigurări că cererile lor vor fi aprobate.

Astăzi, 15 octombrie 2019 este termenul limită stabilit de comun acord de conducerile celor două companii miniere din Valea Jiului, SNIMVJ respectiv CEH, pentru depunerea cererilor de către angajații companiei de închideri de mină care doresc să-și continue activitatea în sectorul minier și după 1 ianuarie 2019. În urma demersurilor făcute de senatorul Cristian Resmeriţă, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, aceștia pot solicita Complexului Energetic Hunedoara transferul la una din exploatările miniere din structura acestuia. Calendarul transferului minerilor de la SNIMVJ către CEH a fost stabilit împreună cu factoriiCItește mai departe


Întâlnire cu actorul Dorel Vișan, în calitate de scriitor, la Salonul Hunedorean al Cărții

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, organizează în ziua de 17 octombrie 2019, ora 1800, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, care se desfășoară la Deva Mall, etajul trei, Salle dʼOr, un eveniment cultural de înaltă ținută: întâlnirea cu îndrăgitul actor Dorel Vișan, prezent la Deva în calitate de scriitor. Cu acest prilej, Dorel Vișan își va lansa volumul de versuri „Cântece pentru glas și toacă” și, în premieră națională la Deva, volumul de eseuri „Cine-i păzeșteCItește mai departe


Consiliul Județean Hunedoara selectează tineri pentru stagii profesionale în spațiul european

Aveți între 20 și 35 de ani? Sunteți absolvent de liceu sau de facultate? Cunoașteți la nivel conversațional limba engleză sau franceză? Aveți o calificare, dar vi se cere experiență pentru a ocupa un loc de muncă? Dacă vă găsiți într-una din situațiile de mai sus, statutul de stagiar Eurodyssée poate fi o șansă profesională pentru dumneavoastră! Consiliul Județean Hunedoara selectează 4 (patru) tineri hunedoreni pentru a fi cooptați în PROGRAMUL EURODYSSÉE. Stagiile au o durată cuprinsă între 4 și 6 luni într-una din țările spațiului european. Domeniile sunt diverse:CItește mai departe


Contract semnat la Apa Serv pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din orașul Petrila

Luni, 14 octombrie 2019 a avut loc la sediul Apa Serv Valea Jiului, semnarea unui nou contract de investiții din fondurile europene angajate de operatorul din Valea Jiului în cadrul POIM. Documentele au fost semnate de către Cristian Ionică – director general al Apa Serv Valea Jiului (din partea beneficiarului) respectiv de Toader Tamaș – manager general al SC Zona D SRL Petroșani (reprezentant al antreprenorului care a câștigat licitația pentru execuția acestui contract), la eveniment fiind prezenți, totodată, reprezentanți ai Biroului UIP și echipa de management a Apa Serv,CItește mai departe


Servicii medicale gratuite în cinci centre medicale de permanență din județul Hunedoara

Persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, pot beneficia de servicii medicale gratuite, în cadrul centrelor de permanență. În județul Hunedoara funcționează 5 centre de permanență care asigură continuitatea asistenței medicale primare, în regim de gardă, astfel: – DEVA, str. Gheorghe Barițiu, nr. 8; – SIMERIA, str. Cloșca, bl.16, ap.1; – CRIȘCIOR, str. Monumentului, nr.26; – URICANI, Aleea Teilor, nr.1; – PETRILA, str. Tudor Vladimirescu, nr.2. Activitatea CENTRELOR DE PERMANENȚĂ se desfășoară în zilele lucrătoare începând cu ora 15.00 și până la ora 8.00 a zilei următoare. În zilele de sâmbătă,CItește mai departe


Cinema ”Șerban Ionescu” Petroșani / Filmele săptămânii 16-20 octombrie

Programul filmelor care vor rula în săptămâna 16 – 20 octombrie 2019 la Cinematograful 3D ”Șerban Ionescu” din municipiul Petroșani este următorul: Miercuri, 16 OCTOMBRIE 2019 Ora 18.00 JOKER – 2D – Durata 2h, crimă, dramă, thriller, N-15, Preț 20 lei Ora 20.00 GEMINI: CONSPIRAȚIA – 3D HFR – Durata 1h 55 min, acțiune, S.F., AP-12, Preț 25 lei Joi, 17 OCTOMBRIE 2019 Ora 18.00 GEMINI: CONSPIRAȚIA – 3D HFR – Durata 1h 55 min, acțiune, S.F., AP-12, Preț 25 lei Ora 20.00 MALEFICENT: Suverana răului – 3D SUBTITRAT –CItește mai departe


AJOFM HUNEDOARA / 18 octombrie – Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

În acest an, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza bursa locurilor de muncă pentru absolvenți în data de 18 octombrie. Evenimentul va avea loc la nivelul celor 42 de agenții teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și are ca scop facilitarea accesului absolvenților la posturile disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici. Pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. Acţiunea se va desfăşura în această zi pe plan naţional şi în reţeaua teritorială a judeţului Hunedoara,CItește mai departe


Concert caritabil sub genericul ”Fabrica de pian” la Palatul Cultural Lupeni

Important reper al vieții culturale din Valea Jiului și județul Hunedoara, Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni găzduiește miercuri, 16 octombrie 2019, de la ora 19,00 un concert susținut de artiști remarcabili ai scenei din Valea Jiului, într-un eveniment cultural derulat sub genericul ”Fabrica de pian”. Pe scenă vor evolua, în fața publicului Delia Stana (elevă a Secției de Muzică de la Școala ”IG Duca” din Petroșani), cantautorii folk Claudia Șponor, Carmen Macavei și Cătălin Stepa, dar și pianistul Aurelian Epuraș, profesor al Școlii de Muzică ”IG Duca” din Petroșani șiCItește mai departe