Ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional (CM POR) 2014 – 2020
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, participă în perioada 15 – 16 octombrie, la Râmnicu Vâlcea, la ședința de analiză desfășurată în prezența reprezentantului Comisiei Europene, Carsten Rasmussen – șeful Unității România, DG Regio.

Participanții discută, în principal, despre stadiul implementării POR 2014 – 2020 pe axe prioritare și instrumente teritoriale din cadrul POR, prezentarea privind implementarea instrumentelor financiare utilizate în cadrul Programului Operațional Regional – Equity Fund și Inițiativa pentru IMM-uri. Pe agenda întâlnirii se află și o informare privind procedurile scrise scrise derulate în perioada iulie – octombrie 2019 referitoare la aprobarea criteriilor de eligibilitate și selecție pentru AP 14 – spitale regionale și 8.1. Operațiunea A – Ambulatorii, 8.2. Operațiunea B – Unități de Primiri Urgențe, apel de proiecte nefinalizat.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, deține din data de 03 septembrie a.c. funcția de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, din care fac parte județele Arad, Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara.
Știri asemănătoare
Rețeaua de drumuri publice din municipiul Lupeni este modernizată aproape în totalitate
Unul dintre criteriile după care este evaluat gradul de urbanizare al unei localități este datăCItește mai departe
Progres de peste 30% în proiectul privind modernizarea „Drumului Regelui” din județul Hunedoara
Șantierul de pe drumului județean 707 (cunoscut drept „Drumul Regelui”), care face legătura între județeleCItește mai departe
La Petroșani, rata de succes a proiectelor din PNRR este de 100%
Municipiul Petroșani a finalizat cu succes, toate proiectele de investiții finanțate prin Planul Național deCItește mai departe
Specialiști ai Apa Serv Valea Jiului în schimb de experiență la Expo Apa 2026
Cel mai important eveniment al sectorului economic de management al apei, EXPO APA 2026, careCItește mai departe
Baza de tratament a Spitalului Județean de Urgență din Deva a fost modernizată cu fonduri europene!
O nouă investiție în domeniul sănătății a fost finalizată cu succes la Spitalul Județean deCItește mai departe
Ședință extraordinară la CJH miercuri, 9 septembrie 2026
Consiliul Județean Hunedoara este convocat de îndată în ședință extraordinară, miercuri, 09 septembrie 2026, oraCItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului participă la ”Expo Apa” – București 2026
Cel mai important eveniment național de pe agenda prestatorilor de servicii, a producătorilor, operatorilor șiCItește mai departe
Laurențiu Nistor: „La CJH ne asigurăm constant că accesul la educație este sigur și facil pentru toți elevii, indiferent că locuiesc la oraș sau în mediul rural”
Începutul noului an școlar 2026-2027 este salutat și de reprezentanții administrației publice, care-și reafirmă sprijinulCItește mai departe
Castelul Corvinilor de la Hunedoara a fost restaurat complet cu bani europeni din PNRR
Pentru prima oară după mai bine de 100 de ani, Castelul Corvinilor de la HuneodaraCItește mai departe
Green Line Valea Jiului suplimentează cursele traseului local T12 Lupeni
Green Line Valea Jiului informează că, începând cu data de luni, 7 septembrie 2026, odată cuCItește mai departe
Pregătiri pentru începerea noului an școlar la Uricani
Cu toate că întregul sistem educațional de învățământ din orașul Uricani este modernizat și dotatCItește mai departe
Minerul Lupeni oferă abonamente cu locuri dedicate la meciurile de fotbal
Pentru iubitorii de fotbal din municipiul Lupeni, a început un nou sezon competițional, cu aceeașiCItește mai departe
Primăria Hunedoara contribuie cu 25% din valoarea investițiilor la construcția noului stadion al Corvinului
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat, în unanimitate, cofinanţarea de care este nevoie pentruCItește mai departe
Stadionul de Superligă de la Petroșani e aproape gata pentru omologare. Oficialii județului Hunedoara au inaugurat nocturna și noul gazon.
În ultimele două luni de zile sau făcut eforturi uriașe și s-au cheltuit sume recordCItește mai departe
CJH susține sportul de performanță: 1.500.000 lei pentru Corvinul Hunedoara în 2026
Consecvent promisiunilor făcute de liderii administrației publice județene odată cu succesul obținut în sezonul precedentCItește mai departe
Recunoștință și apreciere pentru șoferii de elită de la Green Line Valea Jiului
Activitatea conducătorilor auto de la operatorul public de servicii de transport local Green Line ValeaCItește mai departe
Regulament pentru repartizarea locuințelor din noile blocuri nZEB din municipiul Lupeni
Consiliul local al municipiului Lupeni urmează să adopte, la finalul acestei luni, regulamentul prin careCItește mai departe
Zona de la intrarea în municipiul Lupeni se transformă radical. Autoritățile construiesc aici, cu bani europeni, un oraș în oraș!
După ce a închis cu succes proiectele din PNRR, municipalitatea din Lupeni își îndreaptă acumCItește mai departe
