miercuri, noiembrie 6th, 2019

 

După 20 de ani, a venit momentul primului asfalt pe drumul din Parâng

După ce, în cursul zilei de marți, 5 noiembrie, drumarii de la Strabag au efectuat primele probe în teren privind compoziția bituminoasă a asfaltului care va acoperi cei 3,74 km ai DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng, astăzi a început efectiv turnarea primului strat de covor de asfalt pe acest drum. Lucrările de asfaltare au început efectiv miercuri, 6 noiembrie, sus în munte, la altitudinea de peste 1400 de metri, în zona Poienii din Parâng, pe o distanță de circa 300 de metri. Potrivit drumarilor, lucrările de asfaltare vor continuaCItește mai departe


Consiliul Județean Hunedoara este convocat în ședință extraordinară joi, 7 noiembrie

Consiliul Județean Hunedoara este convocat în ședință extraordinară joi, 7 noiembrie, ora 11.00, cu următorul proiect al ordinii de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Capitala Daciei – Muzeu viu al patrimoniului cultural european” – conservarea, restaurarea și punerea în valoare a cetății Sarmizegetusa din cadrul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, punct „Dealul Grădiștii”; 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea protocolului de predare – primire a construcţiei rezultate din derularea investiţiilor „Extindere bloc operator şi staționar cu 15 paturi laCItește mai departe


ACCIDENT MORTAL PE CONTRASENS LA IEȘIREA DIN DEVA

Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DN7, la ieșirea din deva spre Mintia. Din primele informații, se pare că un autoturism a pătruns pe contrasens la intersecția DN76 cu DN7 și a izbit frontal un altul care circula regulamentar. În accident au fost rănite trei persoane, dintre care una grav. UPDATE! Un bărbat de 74 de ani din județul Sălaj a murit în urma accidentului rutier.


Spectacolul cu piesa ”Bani din cer” a fost anulat!

Spectacolul cu piesa ”Bani din cer”, de Ray Cooney, programat pe 19 noiembrie 2019, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, a fost anulat. Decizia aparține organizatorilor evenimentului, Asociația ”Iubesc Timișoara”, care au anunțat că numărul de bilete vândute este prea mic pentru ca spectacolul să se desfășoare în condiții optime. Persoanele care au achiziționat bilete pentru spectacol de la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva își pot recupera banii de la casieria instituției, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00. Dacă biletele pentru spectacol au fost achiziționate online, restituirea contravalorii acestoraCItește mai departe


Ministerul Sănătății a investit și în Spitalul din Brad

Spitalul municipal Brad a beneficiat în ultima perioadă de investiții majore în ceea ce privește dotarea cu aparatură medicală, strict necesară pentru um act medical de calitate . Printre aparatele care au sosit la Brad se numără: Ecograf de nouă generație cu bicicleta pentru test de efort , masă modernă pentru intervenții chirurgicale, lămpi scialitice, aparat pentru ventilație asistată, etc. „În perioada următoare urmează să sosească si alte dotări. Achiziția acestor echipamente a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Sănătății, cofinanțarea fiind asigurată de Consiliul Local Brad”, a declarat primarul Florin Cazacu.


BOSCH renunță la investiția de la SIMERIA

Grupul german Bosch a renunţat la construcţia fabricii de maşini de spălat pe care o plănuise la Simeria, judeţul Hunedoara, o investiţie de 110 mil. euro. „BSH Hausgeräte GmbH a decis să nu-şi continue planurile pentru construcţia unei fabrici de maşini de spălat în Simeria până la o nouă notificare. Din cauza condiţiilor economice şi a planificării strategice a vânzărilor bazate pe acestea, producătorul de electrocasnice nu vede în prezent necesitatea unor capacităţi de producţie noi suplimentare în Europa. BSH are o reţea de producţie în Europa de 22 deCItește mai departe


Săptămâna viitoare va fi semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Muzeul Civilizației Dacice din Orăștie

Proiectul este derulat de Primăria Municipiului Orăștie în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara și este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Este vorba despre o investiție în valoare totală de peste 5 milioane de euro, care prevede înființarea unui nou muzeu al civilizației dacice în județul Hunedoara, la Orăștie, prin restaurarea, refuncționalizarea și dotarea clădirii de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 16 (Dp+P+2E, 2.862 mp suprafață desfășurată). Sunt prevăzute: înlocuirea învelitorii imobilului, revizuirea șarpantei din lemn, refacerea finisajelor interioare și exterioare, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire, anveloparea planșeelor,CItește mai departe


S-au reluat înscrierile în Programul Național Casa Verde Fotovoltaice

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională a fost reluat începând cu data de 6 noiembrie 2019, ora 10.00, dată la care instalatorii validați vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică. Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiindCItește mai departe


Atenție, șoferi! Lucrări la intrarea în Petrila

Se lucrează la îndepărtarea vegetației uscate Administrația locală a luat măsuri pentru ca vegetația uscată să nu pună în pericol integritatea participanților la traficul rutier. „Am solicitat aprobarea de la municipalitatea din Petroșani pentru a curăța zona din strada Dealului, la intrarea în orașul Petrila. Vegetația și copacii uscați puneau în pericol siguranța participanților la trafic și am considerat necesară această lucrare pe care o facem noi, după ce și șoseaua a fost asfaltată și marcată corespunzător. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, a anunțat primarul Vasile Jurca.


„Fiți mulțumitori!” – Conferință susținută de părintele Zaharia Zaharou, la Deva

Miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 18:00, Părintele Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, va susține conferința: „Fiți mulțumitori!”. Aceasta va avea loc la sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, strada Gh. Barițiu nr. 2, etajul I. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Părintele Arhimandrit Zaharia, originar din Cipru, este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe, fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.CItește mai departe


Pregătiri pentru sărbătorirea Zilei Naționale, la Petroșani

Municipalitatea din Petroșani va marca și în acest an Ziua Națională a României. Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, evenimentul va avea loc pe data de 1 Decembrie, în Parcul Central ”Carol Schreter” din municipiu. ”Sărbătoarea Zilei Naționale a devenit un bun prilej pentru comunitatea noastră de a ne întâlni pentru a marca împreună acest moment important din istoria noastră națională. Vom organiza, cu acest prilej, o ceremonie cu ridicarea drapelului pe catarg în acordurile Imnului Național și în prezența unei gărzi de onoare. După această ceremonie, cetățenii municipiului Petroșani suntCItește mai departe


Cinema ”Șerban Ionescu” Petroșani / Filmele săptămânii 6-10 noiembrie

Programul filmelor care vor rula în săptămâna 6- 10 noiembrie 2019 la Cinematograful 3D ”Șerban Ionescu” din municipiul Petroșani este următorul: Miercuri, 6 NOIEMBRIE 2019 Ora 18.00 MALEFICENT: Suverana răului – 3D SUBTITRAT – Durata 1h 54 min, aventură, mister, A.G. Preț 25 lei Ora 20.00 TERMINATOR: Destin întunecat – 2D – Durata 2h 2 min, acțiune, SF, N-15, Preț 20 lei Joi, 7 NOIEMBRIE 2019 Ora 18.00 MALEFICENT: Suverana răului – 3D SUBTITRAT – Durata 1h 54 min, aventură, mister, A.G. Preț 25 lei Ora 20.00 TERMINATOR: Destin întunecatCItește mai departe


Eurodeputatul Iuliu Winkler apreciază că o finanțare previzibilă și simplificarea procedurilor sunt o necesitate pentru turismul european

Turismul european are nevoie de finanțare, iar IMM-urile din domeniu au nevoie de simplificarea procedurilor în accesarea fondurilor europene, a fost mesajul transmis de deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în cadrul dezbaterii despre viitorul turismului și a cooperării transfrontaliere în acest domeniu găzduită, marți, la Bruxelles, de Comitetul Regiunilor (CoR). În intervenția sa, europarlamentarul UDMR a subliniat faptul că vorbește și în calitatea sa de prim-vicepreședinte al SME Europe, organizație afiliată Partidului Popular European (PPE) care militează pentru o politică europeană prietenoasă cu sectorul IMM. ”Sectorul IMM în general,CItește mai departe