CJ Hunedoara își respectă promisiunea: Drumul din Parâng, modernizat complet

Săptămâna viitoare, în ședința din 29 noiembrie, Consiliul Județean Hunedoara va dezbate și supune aprobării proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Modernizare DJ 709F: DN7A – Cabana Rusu – Masivul Parâng, km.10+325 – km.12+600”.

Hotărârea este necesară pentru continuarea proiectului demarat și finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală derulat de Guvernul României. Este vorba despre sectorul de drum care nu a fost inclus în proiectul inițial.

Un drum spectaculos pentru turismul din Valea Jiului

Sectorul care se află deja în execuție are o lungime de 3,725 km. Lățimea părții carosabile este de 4 m. În cadrul proiectului se vor realiza: 4.525 ml de rigole betonate, 23 de podețe, 2.211 ml de ziduri de sprijin din beton și ciment, 1.249 ml de ziduri de sprijin din gabioane, 2.562 ml de parapete de siguranță.

Lucrările sunt avansate, iar tunelurile necesare pentru a asigura continuitatea pârtiilor vor fi montate până la începutul sezonului de schi.

„Pe data de 30 noiembrie vine firma care a contractat acele tuneluri și va începe montarea lor. Conform prognozei meteo, se poate rezolva și această problemă, respectiv montarea tunelurilor, și apoi pus acel strat de pământ peste, pentru ca iubitorii sporturilor de iarnă să nu întâmpine probleme”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Proiectul de modernizare a DJ 709F spre masivul Parâng, pe tronsonul cuprins între km 6+600 -km 10+352 este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2), finanțare obținută de CJ Hunedoara, iar valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei.