sâmbătă, ianuarie 11th, 2020

 

Soluții rapide pentru rezolvarea problemelor de la SMURD Petrila

O autospecială de tip B2 a intrat de astăzi în dotarea serviciului SMURD -SALVITAL de la Petrila, după ce paramedicii de aici au reclamat public problemele cu care se confruntă deja de câteva luni bune și care le punea sub semnul incertitudinii întreaga activitate. După ce problemele au ajuns în atenția administratorului public al Consiliului județean Hunedoara, Costel Avram, acesta a convocat la dialog toți factorii responsabili pentru activitatea modului SMURD de la Petrila și primele soluții de rezolvare a problemelor semnalate de angajați și-au găsit rapid rezolvarea. Chiar șiCItește mai departe


Rectorul Universității din Petroșani renunță la activitatea politică

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin a renunțat la calitatea sa de membru al PSD. Acesta și-a înaintat demisia din calitatea de membru al organizației PSD Petroșani, la începutul acestui an, din dorința de închide orice fel de abordare politică a alegerilor interne care vor avea loc în acest an, pentru desemnarea noii conduceri a instituției academice din Valea Jiului. Decizia vine după ce prof.univ.dr.ing. Radu Sorin și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat de rector al Universității din Petroșani. ”Chiar dacă în spațiul public s-au maiCItește mai departe