Soluții rapide pentru rezolvarea problemelor de la SMURD Petrila

O autospecială de tip B2 a intrat de astăzi în dotarea serviciului SMURD -SALVITAL de la Petrila, după ce paramedicii de aici au reclamat public problemele cu care se confruntă deja de câteva luni bune și care le punea sub semnul incertitudinii întreaga activitate.

După ce problemele au ajuns în atenția administratorului public al Consiliului județean Hunedoara, Costel Avram, acesta a convocat la dialog toți factorii responsabili pentru activitatea modului SMURD de la Petrila și primele soluții de rezolvare a problemelor semnalate de angajați și-au găsit rapid rezolvarea. Chiar și primarul orașului Petrila se declară surprins de modul în care problema generată de lipsa unei ambulanțe funcționale și-a găsit rezolvarea. ”Noi am semnalat problemele cu care se confruntă cei de la SMURD Petrila încă de anul trecut, când au apărut defecțiunile la autospeciala din dotarea acestui echipaj, dar nu am găsit înțelegerea necesară pentru a primi o altă ambulanță. E greu să pui la o masă a discuțiilor 3 sau 4 instituții și să-i convingi că lucrurile trebuie să meargă într-o anumită direcție dar iată că cei de la Consiliul județean au reușit acest lucru și, în doar câteva ore, cea mai importantă problemă a celor de la SMURD Petrila a fost rezolvată”, a declarat primarul Vasile Jurca.

Cei mai mulțumiți sunt însă membrii modului SMURD de la Petrila, care spun că autospeciala pe care au primit-o, chiar dacă nu este una nouă, le poate permite desfășurarea activității în condiții bune.

Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca mai spune că în cadrul dialogului instituțional care a avut loc la Deva, între reprezentanții CJH, ai ISU Hunedoara, ai Salvital și ai Primăriei orașului Petrila s-a discutat și despre majorarea salariului cuvenit paramedicilor SMURD. Acestea ar putea să crească în acest an undeva la 3000 de lei net, dacă vor fi identificate și sursele de majorare a fondului de salarii al Salvital, în condițiile în care acestea sunt constituite doar din cotizațiile autorităților locale și județene. ”S-a stabilit ca Salvital să vină cu o propunere de buget și în funcție de asta să vedem care sunt posibilitățile de a fi finanțat acel buget. Probabil va trebui să mai crească cotizația la Consiliul județean. O să încercăm și noi, Primăria Petrila că contribuim mai mult, deși noi avem cea mai mare cotizație din județ. Nu mă plâng însă de chestiunea asta pentru că sunt foarte mulțumit de activitatea SMURD de la Petrila, modului fiind foarte bine organizat și răspunde prompt la toate solicitările cetățenilor”, a declarat primarul Vasile Jurca.

În același timp, primarul orașului Petrila spune că va interveni și pe lângă conducerea PSD Hunedoara, atât la deputatul Laurențiu Nistor (președintele organizației județene PSD) cât și la senatorul Cristian Resmeriță (președinte executiv) pentru a-i ruga să susțină și să urgenteze procedurile parlamentare prin care cei de la Salvital-SMURD să poată fi preluați de ISU, potrivit unui act normativ aflat în dezbatere parlamentară, după ce Președintele României a trimis legea la reexaminare.