Măsuri speciale dispuse în urma anchetei epidemiologice, la Spitalul de Urgență din Petroșani

După ce o pacientă de 26 de ani internată la Spitalul de Urgentă din Petroșani a fost confirmată drept purtătoare a infecției cu coronavirus și transferată la Spitalul de Boli infecțioase de la Timișoara, unitatea medicală de la Petroșani a fost supusă anchetei epidemiologice derulate de DSP. Aceasta a avut loc în cursul zilei de miercuri, 11 martie când, la Spitalul din Petroșani au fost recoltate probe de la un număr de 42 de persoane (personal medical și pacienți) care au intrat în contact cu femeia la care a fost confirmată infecția.

Probele urmează să fie analizate pentru a se stabili dacă vreuna din aceste persoane au fost infectate. Până atunci, conform procedurilor, toate cele 42 de persoane au intrat în regim de izolare la domiciliu. Totodată, în spital s-au luat măsuri de dezinfecţie sub coordonarea medicului epidemiolog, iar secția de neurologie a fost temporar închisă.

În același timp, Spitalul din Petroşani aplică în continuare reguli stricte privind accesul în unitatea medicală pentru protejarea pacienților și personalului medical, iar conducerea unității medicale face apel la cetățeni să respecte regulile impuse.

Între timp și o pacientă internată pe secția de Boli Paliative a Spitalului Municipal din Vulcan a fost izolată, după ce medicii de aici au aflat că aceasta a stat, înainte de a fi adusă la Vulcan, în aceeași cameră de la Spitalul de Urgență din Petroșani, cu pacienta la care a fost confirmată infecția cu COVID-19. ”Starea pacientei este monitorizată în permanență, în prezent aceasta neprezentând simptomatologie care să poată fi asociată infecției cu coronavirus”, au precizat medicii de la Spitalul din Vulcan.