La Petrila persoanele vârstnice pot comanda alimente direct acasă

Una dintre măsurile stabilite în ultima ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) de la Petrila a prins contur. Agenții comerciali din Petrila și-au arătat imediat disponibilitatea de a livra la domiciliul persoanelor vârstnice, care nu au susținători în familie, produsele alimentare de strictă necesitate.

”Această măsură vine în sprijinul persoanelor cu vârstă de peste 65 de ani, pentru cei care nu se pot deplasa la magazinele alimentare pentru procurarea produselor alimentare și de igienă. Mă bucur de reacția imediată a agenților comerciali care au răspuns prompt la solicitările noastre. Lista rămâne deschisă astfel încât oricine dorește să se alăture acestei campanii de sprijin este binevenit să o facă, iar noi vom aduce informațiile de contact la cunoștința celor care au nevoie de acest sprijin”, a declarat președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență de la Petrila, primarul Vasile Jurca.

SOCIETĂȚI COMERCIALE DE PE RAZA ORAȘULUI PETRILA CARE VIN ÎN SPRIJINUL PERSOANELOR PESTE 65 DE ANI PENTRU LIVRAREA PRODUSELOR ALIMENTARE LA DOMICILIU

  1. MAGAZINUL EXPANS, tel: 0721301258, ZONA PETRILA – LONEA;
  2. MAGAZIN EDIL SAL PREST, tel: 0728171887, ZONA PETRILA;
  3. MAGAZIN LA DOI PAȘI (SC SENZITIV), tel: 0743242828, ZONA 8 MARTIE;
  4. LA DOI PAȘI (DOMOKOS), tel: 0732889613, TOT ORAȘUL PETRILA;
  5. MAGAZIN LA DOI PAȘI (SC SENZITIV), tel: 0742196289, ZONA LONEA;
  6. SC LAVANDRO, tel: 0728307853, ZONA LONEA (BRĂTIANU);
  7. MAGAZIN LILI, tel: 0731221497, ZONA LONEA (CAP LINIE);
  8. MAGAZIN VOEVODU (CODREAN), tel: 0723363340, ZONA CIMPA;
  9. MAGAZIN MIRUNA ADE (SPOIALĂ), tel: 0732311978, ZONA CIMPA;
  10. MAGAZIN BOCA JIEȚ, tel: 0763649687, ZONA JIEȚ.

Programul de lucru acceptat de comun acord cu toate societășile comerciale este următorul:

-LUNI și MARȚI: PRIMIRE COMENZI LA TELEFON – între orele 10:00 – 18:00

-MIERCURI: LIVRARE PRODUSE LA DOMICILIU

-JOI și VINERI: PRIMIRE COMENZI LA TELEFON – între orele 10:00 – 18:00

-SÂMBĂTĂ: LIVRARE PRODUSE LA DOMICILIU

Persoanele cu vârstă peste 65 de ani, care nu au susținători în familie, pot face comenzile produselor alimentare la telefon, în zilele specificate în program. În zilele dedicate livrărilor, agenții comerciali se vor deplasa la domiciliul clienților, vor livra produsele și vor încasa contravaloarea acestora.