Imaginile viitorului pentru cel mai vechi cartier din Lupeni: Cartierul Ștefan

Vechea colonie muncitorească Ștefan din municipiul Lupeni este și astăzi unul din cartierele importante ale acestei localități, în care trăiesc circa 500 de cetățeni.

După ce, aici, municipalitatea a reușit în anii anteriori să finalizeze asfaltarea drumului de acces și strada principală, primarul Lucian Resmeriță și-a propus, în urma dialogului purtat cu cetățenii din acest cartier, să implementeze aici și un proiect de investiții care are drept scop modernizarea scărilor de acces pietonal în acest cartier situat pe un deal din vecinătatea Minei Lupeni. În plus, fiind vorba despre un cartier în care locuiesc mulți copii, dar și oameni în vârstă,  primarul municipiului Lupeni a luat decizia de a realiza aici și un teren de sport, dar și un parc de odihnă. Investiții care urmează să fie finanțate cu fonduri de la Bugetul local.

Odată ce sumele necesare pentru realizarea acestor investiții edilitare au fost aprobate, s-a trecut imediat și la realizarea documentațiilor tehnice necesare pentru obiectivele menționate. Din grafica anexă la această documentație pot fi deja imaginate cum vor arăta aceste obiective în scurt timp, iar primarul Lucian Resmeriță și-a dorit să împărtășească aceste imagini-proiecție și cu cetățenii din Lupeni, îndeosebi cei din cartierul Ștefan, care vor fi beneficiari direcți ai acestor noi investiții publice.

”Din discuțiile pe care le-am avut și le avem permanent cu cetățenii, am luat act de dorința locuitorilor din cartierul Ștefan, unde avem mulți tineri dar și familii cu copii și persoane vârstnice, și vom demara un proiect care vizează construirea unui teren de sport și un alt proiect care vizează amenajarea unui parc, dotat cu bănci de odihnă și loc de joacă pentru copii. Cred că argumentul locuitorilor din acest cartier, care mi-au spus că locuiesc într-o zonă care se află destul de departe de parcurile publice pe care noi deja le avem configurate în zona centrală a municipiului, cât și de terenurile de sport, justifică pe deplin investițiile în această direcție pe care ni le propunem să le realizăm încă din acest an. Am primit în aceste zile dosarele care conțin documentația tehnico-economică a acestor proiecte, în care se află și proiecții grafice ale acestora și cred că, în scurt timp, aceste imagini care sunt astăzi doar pe hârtie, vor deveni realitate în teren, în cartierul Ștefan, spre mulțumirea noastră și spre bucuria locuitorilor de aici”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Acesta dă asigurări că lucrările de execuție a acestor proiecte vor începe în cel mai scurt timp, iar dacă totul decurge conform graficului de lucrări, atunci până la finalul acestui an este posibil ca ele să fie și finalizate.