Investiții publice pe ”bandă rulantă”, în plină derulare pe raza municipiului Lupeni

Finalul primului mandat de primar al lui Lucian Resmeriță a găsit administrația publică locală din această localitate în plină activitate legată de implementarea unor proiecte edilitare și de investiții publice, pe raza localității fiind deschise nu mai puțin de 30 de șantiere distincte de astfel de lucrări.
Debutul noului mandat de primar al lui Lucian Resmeriță, care a fost desemnat de o majoritate incontestabilă a alegătorilor din Lupeni să conducă pentru un nou mandat de 4 ani Primăria municipiului Lupeni, găsește administrația locală în aceeași notă de activitate intensă în domeniul edilitar și investițional. Parte din investițiile publice derulate în luna octombrie pe raza municipiului Lupeni vizează, după cum informează primarul ales Lucian Resmeriță, continuarea lucrărilor de amenajare a unor locuri de parcare publică și rezidențială în mai multe zone ale localității, cum ar fi: str. Tudor Vladimirescu bl. E4, str. Spiru Haret bl. 5-7, str. Bărbăteni zona Penny, zona de lângă Grădiniţa Bărbăteni, str. Viitorului bl. K2, blocurile: D11, D12, str. 6 August etc.
De asemenea, continuă investițiile derulate în diverse zone de pe marginea Jiului de vest, unde se lucrează la realizarea unor lucrări de reparații și consolidări, necesare după distrugerile cauzate de inundațiile din vara acestui an. Astfel, după cum precizează primarul Lucian Resmeriță, continuă lucrările la realizarea zidului de sprijin de pe malul Jiului din zona Palatului Cultural Minerul, investiție esențială pentru punerea în siguranță a clădirii de patrimoniu a Palatului Cultural. De asemenea, tot cu fonduri din bugetul special pentru calamități naturale, au fost reconstruite, consolidate și modernizate, mai multe punți pietonale, în zona Poligon 1, Poligon 2, Poligon 3 și în zona străzii Frumoasa.
”Avem în continuare deschise mai multe șantiere de investiții și lucrări publice pe raza municipiului Lupeni. Fie că vorbim despre drumuri, trotuare, parcări, rigole sau alte lucrări ce țin de infrastructura de transport rutier și pietonal, fie că vorbim despre construcții și reabilitări de clădiri și spații de interes public, fie că vorbim despre curățenie și pregătiri pentru sezonul rece, vorbim despre tot atâtea obiective de interes public pe care le avem în vedere și pentru realizarea cărora lucrăm intens în acest final de toamnă, profitând și de vremea încă relativ bună care ne permite acest lucru. Vom continua toate aceste investiții și vom demara și altele noi, exact așa cum am asumat acest lucru atunci când am solicitat cetățenilor din Lupeni să ne acorde încrederea pentru un nou mandat în administrația publică locală a municipiului nostru”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.