Control inopinat la CMID Bîrcea Mare

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, însoțit de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara și de cei ai Apelor Române, a verificat miercuri dimineață modul în care operatorul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare își respectă obligațiile stabilite prin măsurile dispuse în urma incidentului din urmă cu trei săptămâni.

Potrivit unui comunicat al instituției județene au fost verificate cele două linii ale stației de epurare de la CMID, precum și stația de epurare mobilă adusă de operator la deponeul de la Bârcea Mare în scopul eliminării riscului scurgerilor de levigat.

„Imediat după incidentul cu scurgerea de levigat, am convocat la Consiliul Județean conducerea operatorului de la CMID, atunci am primit asigurări că va fi adusă o stație mobilă. Astăzi am venit să văd personal cum funcționează, cum arată levigatul și care este rezultatul proceselor tehnologice. Constatăm că rezultatul este o apă limpede, se prelucrează zilnic aproximativ 240 de metri cubi. Măsurile dispuse sunt respectate”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

Președintele CJ Hunedoara a solicitat conducerii Asociației de dezvoltare Intercomunitară SMID Hunedoara să monitorizeze cu atenție modul în care operatorii își desfășoară activitatea, cu respectarea prevederilor legale în materia protejării mediului înconjurător.