Apa Serv Valea Jiului, exemplu de bune practici în Asociația Română a Apei pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene

Operatori de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare din mai multe județe ale țării și reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și ai organismului de gestionare a programului POIM (Programul Operațional pentru Infrastructura Mare) și-au dat întâlnire în aceste zile, la Căciulata (județul Vâlcea) pentru o întâlnire de lucru privind stadiul implementării de proiecte europene care vizează modernizarea infrastructurii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare.

Desfășurată sub egida Comitetului Teritorial Olt-Jiu al Asociației Române a Apei, evenimentul s-a bucurat de prezența secretarului de stat Cristian Roman (din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), a directorului general POIM – Oana Arat, a directorilor POIM – Bogdan Teodorovici, Mircea Grosu și Andrei Chivu, precum și cea a președintelui ARA – Ilie Vlaicu, dar și a tuturor directorilor generali din cadrul Comitetului Teritorial Olt-Jiu al acestei asociații. La eveniment a participat și directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică (acesta având și calitatea de vicepreședinte al Comitetului Teritorial Olt-Jiu din ARA), dar și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, în calitate de reprezentant al Consiliului județean Hunedoara, acționarul majoritar al companiilor de apă din județ.

Pe agenda discuțiilor au figurat teme de interes major pentru activitatea operatorilor de apă din România, privind situația implementării programelor de investiții POIM, propuneri privind îmbunătățirea procesului de absorbție al fondurilor europene disponibile pentru acest domeniu de activitate, propuneri privind variantele de cofinanțare a proiectelor europene, fazarea unor contracte întârziate dar și oportunitățile pe care le are pentru operatori Programul Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, reprezentanții ARA au discutat și despre acțiunile comune de viitor ale acestei asociații.

În opinia administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram discuțiile au fost unele constructive, în care s-au dezbătut o serie de chestiuni de ordin tehnic privind implementarea proiectelor europene în infrastructura de apă și apă uzată. Prezența reprezentanților guvernamentali a fost în măsură să răspundă la multe din întrebările operatorilor care derulează deja investiții POIM în modernizarea infrastructurii de apă și canalizare (cum este și cazul Apa Serv Valea Jiului) dar mai ale ale celor care urmează să semneze contractele de finanțare (cum este și cazul Apa Prod Deva), știut fiind faptul că POIM este un program european care se derulează până în anul 2023. Dacă în ceea ce privește operatorul nostru din Valea Jiului, care se află deja într-un stadiu avansat de implementare a proiectului pe POIM, discuțiile au vizat mai mult chestiuni de analiză asupra progresului fizic și economico-financiar al lucrărilor, în ceea ce privește operatorul Apa Prod Deva am discutat despre ultimele amănunte care mai trebuie analizate înainte de semnarea contractului de finanțare a unui nou program de investiții în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul nostru”, a declarat Costel Avram.

Directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică apreciază că relevant a fost mai ales faptul că, pe lângă discuțiile în plen, au fost abordate punctual situațiile semnalate de fiecare operator în parte. ”Pentru cei mai mulți dintre colegii noștri din ARA, implementarea de proiecte pe POIM întâmpină o serie de probleme, îndeosebi acolo unde acestea se află încă la etapa de licitații sau chiar de pregătire. În ceea ce privește Apa Serv Valea Jiului, am avut bucuria de a fi dați din nou ca exemplu de bune practici în implementarea proiectelor din acest program major de investiții în infrastructura de apă, prin utilizarea de fonduri europene. Asta pentru că noi ne aflăm deja într-un stadiu avansat de implementare, cu două contracte deja finalizate, dar și cu celelalte, aflate în proces de execuție, având indicatorii privind progresul fizic și cel financiar conform graficului, iar acest lucru a fost apreciat”, spune Cristian Ionică.

Mai mult, directorul companiei de apă și canalizare care operează în Valea Jiului spune că specialiștii în fonduri europene și factorii guvernamentali prezenți la această întâlnire, au încurajat Apa Serv să demareze deja pregătirile pentru viitorul program european de investiții, Programul Operațional pentru Dezvoltare Durabilă 2021-2027, unde vor fi disponibile noi finanțări consistente pentru modernizarea infrastructurii din acest sector de servicii publice. ”POIM este încă în plină derulare, dar se fac deja pregătiri pentru viitorul program european care va avea fonduri pentru noi investiții în infrastructura de apă. Având în vedere experiența pe care Apa Serv a demonstrat-o deja în ceea ce privește abordarea acestor programe de finanțare europeană, am fost invitați să profităm de această experiență și să începem deja analizele preliminare și creionarea proiectelor pentru care vom putea aplica pentru PODD”, spune Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

În altă ordine de idei, având în vedere și perspectiva relaxării măsurilor împotriva Covid-19 în perioada următoare dar și eficacitatea schimburilor de experiență între operatorii de apă și canalizare, s-a convenit ca sub egida Asociației Române a Apei să fie reluate întâlnirile tematice, găzduite de fiecare operator, pe diverse teme comune de interes profesional. ”Este categoric faptul că fiecare avem de învățat câte ceva unii de la ceilalți. Schimburile de experiență pe care le-am derulat, în mod constant, înaintea pandemiei au fost deosebit de utile și pentru noi și pentru colegii noștri și de aceea ce propune să reluăm aceste întâlniri tematice, găzduite prin rotație de fiecare operator din cadrul asociației, astfel încât din exemplele noastre de bune practici, dar și din greșeli, să putem învăța cu toții câte ceva. Pentru că, la urma-urmei, interesul comun al tuturor operatorilor este doar acela de a crește calitatea serviciilor pe care le furnizăm abonaților”, a mai precizat directorul Apa Serv, Cristian Ionică, vicepreședinte al Comitetului Teritorial Olt-Jiu al Asociației Române a Apei.

Din Comitetul Teritorial Olt-Jiu al Asociației Române a Apei, alături de Apa Serv Valea Jiului mai fac parte: Compania de Apă Canal Sibiu, Compania de Apă a Târnavei Mari Mediaș, Compania de apă Oltenia Craiova, SC Apavil Rm. Vâlcea, Compania de Apă Brașov, SC Aparegio Tg. Jiu, Compania de Apă Olt Slatina, SC Harviz Miercurea Ciuc, SC Secom Drobeta Tr. Severin, SC Gospodărie Comunală Sf. Gheorghe și administrațiile bazinale de apă Olt și Jiu.