miercuri, mai 26th, 2021

 

Senatorul Cristian Resmeriță denunță poziția publică a unor lideri PNL față de minerii Văii Jiului

Dacă declarațiile făcute cu ceva vreme în urmă de primarul liberal al municipiului Deva, Florin Oancea la adresa minerilor din Valea Jiului au fost considerate unele nefericite, o poziție cel puțin la fel de radicală a fost exprimată, în aceste zile, de secretarul de stat în Ministerul de Finanțe, hunedoreanul Lucian Heiuș, fost lider al PNL în județul Hunedoara este considerată de senatorul PSD Cristian Resmeriță drept incalificabilă și intolerabilă. Secretarul de stat Lucian Heiuș a declarat, printre altele, într-o emisiune difuzată pe postul local de televiziune Antena 3 Deva,CItește mai departe


Noapte cu restricții de apă în cartierul Aeroport din municipiul Petroșani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în regim de AVARIE în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 26 mai 2021 și joi 27 mai 2021, în municipiul Petroșani, între orele 22:00 – 6:00. Zonele afectate: Cartier Aeroport. Motivul restricției: eliminare pierdere str. Independenței, bl. 25, str. Unirii, bl. 2. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.


Care sunt beneficiile buletinului electronic: Ce nu vor mai putea face românii cu actuala carte de identitate

Deși nu este obligatorie, cartea de identitatea electronică vine cu o serie de beneficii, însă cu actualul document românii nu vor mai putea călători în afara graniţelor ţării, a spus preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea, la cea de-a 25-a ediţie a evenimentului Ziua Comunicaţiilor. „Când vorbim despre identitatea electronică, în ultima perioadă s-au speculat foarte multe informaţii mai mult sau mai puţin adevărate în zona publică. Ce e important e că această carte electronică de identitate va putea oferi cetăţeanului român posibilitatea de a interacţiona în formatCItește mai departe


Alocațiile pentru copii nu vor mai crește de la 1 iulie. Ludovic Orban: „Nu există resurse”

Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, a declarat luni că nu există resurse care să permită încă o creștere a alocațiilor în acest an, ci abia anul viitor, în 2022. Orban a precizat că subiectul va fi discutat și în coaliția de guvernare. „Au mai apărut păreri… Sunt convins că vom ajunge la o soluție. PNL și nu numai PNL, majoritatea coaliției, a hotărât o formă la Senat prin care majorarea alocațiilor s-a făcut numai de la 1 ianuarie. Ca să fim cinstiți, nu există resurse ca săCItește mai departe


Adeverința pentru coasigurații unui asigurat pensionar, valabilă pe perioadă nedeterminată

Coasigurații unui asigurat pensionar la sistemul de sănătate publică nu mai trebuie să își reînnoiască anual adeverințele eliberate de Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, așa cum se întâmpla până acum. Astfel, la propunerea directorului general al CAS Hunedoara, Consiliul de Administrație a aprobat modificarea valabilității categoriei de coasigurat (soț/soție) a unui pensionar cu pensie de limită de vârstă de la 1 an, la o perioadă nedeterminată Până acum, valabilitatea categoriei de coasigurat (soț/soție) a unui pensionar cu pensie de limită de vârstă era de 1 an, iar aceste adeverințeCItește mai departe


Campanie de conștientizare asupra colectării selective în școlile din municipiul Lupeni

Primăria municipiului Lupeni și compania Supercom, care asigură colectarea deșeurilor pe raza acestei localități își continuă campania de conștientizare asupra importanței colectării selective a deșeurilor. Pentru că, potrivit studiilor realizate în acest scop, s-a constatat că în rândul copiilor există o receptivitate maximă pe acest subiect, iar mai mult, aceștia sunt un factor determinant în transmiterea informațiilor privind colectarea selectivă a deșeurilor, în rândul adulților, zilele trecute, la nivelul școlilor din municipiul Lupeni a fost derulată o nouă campanie de informare a elevilor cu privire la colectarea corectă a deșeurilor.CItește mai departe


Barajul de la Mihăileni și lucrările de prevenire a inundațiilor, temă de analiză la Prefectura Hunedoara

Stadiul investiției „Barajul de la Mihăileni” și situația lucrărilor de prevenire a inundațiilor frecvente din localitățile de pe Valea Crișului Alb au fost temele discutate la două întâlniri succesive convocate marți după-amiază, în comuna Buceș, de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian. La această întâlnire, alături de prefect s-a aflat subprefectul Szell Lorincz, iar din partea instituțiilor implicate în aceste proiecte au participat primari și specialiști de la Apele Române, constructori și proiectanți ai barajului precum și reprezentanți ai cadastrului județean și topografi. Discuțiile referitoare la stadiul construcției barajului auCItește mai departe


”Memoria ca datorie”, concurs de eseuri pentru elevi, dedicat Zilei Eroilor

Filiala județeană Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor – Regina Maria”, în parteneriat cu Asociația Comitetul de Inițiativă din Valea Jiului și firma Comexim R SRL Lupeni organizează un concurs de eseuri dedicat Zilei Eroilor. Desfășurat sub genericul ”MEMORIA CA DATORIE”, concursul se adresează elevilor de liceu din județele Hunedoara și Gorj, și este organizat pe două categorii: clasele IX–X și clasele XI–XII. Elevii care doresc să participe la această competiție trebuie să trimită un eseu în care să abordeze semnificația Zilei Eroilor în memoria colectivă, din perspectivă personală. LucrărileCItește mai departe


Restricții de apă miercuri, 26 mai, în cartierul Bărbăteni de la Lupeni

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 26 mai 2021, în municipiul Lupeni – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: Cartier Bărbăteni. Motivul restricției: eliminare pierdere hidrant, str. Zorilor, bl. 1. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.


AJOFM Hunedoara invită absolvenții de învățământ – promoția 2021 să se înscriere în baza de date a instituției, în vederea obținerii facilităților privind integrarea pe piața muncii

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara informează absolvenții de învățământ din promoția 2021 că sunt așteptați să se înregistreze în evidențele instituției pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziție de instituție, în scopul integrării acestora pe piața forței de muncă. Absolvenții instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidențele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, în raza cărora își au domiciliul sau reședință, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de servicii gratuite de formare și consiliere profesională, medierea muncii, servicii de formare profesională, precumCItește mai departe