Finanțarea proiectelor autorităților locale hunedorene, pe agenda discuțiilor ministrului Dezvoltării cu primarii hunedoreni

Finanțarea proiectelor de dezvoltare locală și prevederile Programului Național de Redresare și Reziliență au fost principalele teme ale discuțiilor pe care primarii din județul Hunedoara le-au avut vineri, 28 mai 2021, la Deva, cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Attila Cseke.

La întâlnirea organizată de Instituția Prefectului la Inspectoratul Școlar Județean au participat, împreună cu ministrul M.L.P.D.A, prefectul Călin Petru Marian, subprefectul Lorincz Szell, președinții  organizațiilor județene ale PNL- Vetuța Stănescu și UDMR – Iuliu Winkler, iar din partea Consiliului Județean Hunedoara a fost prezent președintele Laurențiu Nistor.

Ministrul Attila Cseke i-a informat pe reprezentanții comunităților din localitățile hunedorene despre activitatea guvernului și a ministerului, referitoare la continuarea finanțărilor proiectelor de dezvoltare locală, mai ales în ceea ce privește domeniul infrastructura, respectiv: drumuri, introducerea gazului metan și rețele de apă și canalizare. Finanțarea de la bugetul de stat a construcțiilor de creșe în localitățile unde este nevoie de acestea și oportunitatea îmbunătățirii Codului Administrativ au fost alte două teme de interes pentru primari, care au fost dezbătute la întâlnirea cu ministrul MLPDA.

O parte din primarii hunedoreni i-au adresat ministrului mai multe întrebări și au primit clarificări, referitoare în special la proiectele existente prin PNDL, la cele care pot fi depuse în continuare pentru finanțare de la guvern sau la prevederile PNRR, care pot veni în sprijinul investițiilor în dezvoltarea fiecărei localități, urbane sau rurale.

Reprezentantul guvernului în județul Hunedoara, prefectul Călin Petru Marian, le-a transmis primarilor că, atunci când va fi nevoie,  vor avea tot sprijinul Instituției Prefectului pentru ca investițiile în dezvoltarea localităților și îmbunătățirea condițiilor de viață ale hunedorenilor să se deruleze în condiții bune, în continuare.

În avanpremiera întâlnirii cu primarii localităților din județul Hunedoara, ministrul Dezvoltării a avut o serie de alte întrevederi oficiale, la sediul Instituției Prefectului, respectiv al Consiliului județean Hunedoara. Președintele CJH, Laurențiu Nistor, apreciază întâlnirea ca fiind una de bun augur. ”În această dimineață, l-am primit la sediul Consiliului Județean Hunedoara pe domnul Attila Zoltán Cseke, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. Am discutat aspecte legate de funcționarea administrației publice, despre intențiile actualului guvern privind descentralizarea, dar am abordat și câteva probleme punctuale pentru care am primit asigurări că vor fi rezolvate. Îi mulțumesc domnului ministru pentru atenția deosebită pe care o acordă județului Hunedoara. Cred că, atunci când ne raportăm la administrația publică și la nevoile comunităților, trebuie să depășim barierele politice și să conlucrăm în interesul cetățenilor”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.

Attila Cseke, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, s-a întâlnit în această dimineață și cu prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, cu subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szel și cu reprezentanții hunedoreni ai formațiunilor politice care fac parte din coaliția de guvernare. Pe parcursul discuțiilor, ministrul M.L.P.D.A, Attila Cseke, a prezentat cele 3 mari finanțări prin PNNR pe care le administrează ministerul: Fondul pentru UAT-uri, Fondul pentru renovări blocuri de locuințe și clădiri publice, Fondul pentru construirea de creșe.

În cadrul vizitei sale în județul Hunedoara, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Attila Cseke a vizitat și o serie de obiective de investiții derulate cu finanțare de la bugetul statului în județul Hunedoara.