Cei mai buni prieteni ai cărții și cititului, premiați cu ”Trofeul Micului Cititor”

Biblioteca Județeană a organizat în ziua de 28 mai 2021, la Teatrul de Artă Deva, evenimentul cultural „Trofeul Micului Cititor”, dedicat Zilei Internaționale a Copilului.

Potrivit managerului Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara, concepția care a stat la baza organizării concursului intitulat „Trofeul Micului Cititor” a pornit de la dorința de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. ”De aceea, criteriul care a determinat decernarea premiilor a fost fidelitatea micilor cititori față de bibliotecă, fidelitate exprimată în numărul de împrumuturi de carte și numărul de participări la activitățile bibliotecii. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu biblioteca. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai asiduu biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii „Trofeului Micului Cititor”, ediția 2021”, a declarat Ioan Sebastian Bara.

Acesta arată că „Trofeul Micului Cititor” este un concurs gândit în așa fel încât să stimuleze prezența la bibliotecă a copiilor, să-i facă să iubească lectura și să treacă de cât mai multe ori pragul bibliotecii. De aceea, acest trofeu a mers către cei mai „împătimiți” cititori, către cei care au devenit prieteni statornici ai bibliotecii și iubesc cărțile. ”Prin acordarea acestui premiu am dorit să ne apropiem și mai mult de copii, mai tinerii noștri prieteni, am dorit ca ei să simtă instituția noastră ca pe un spațiu cald, primitor, cu oameni plini de suflet, gata oricând să le recomande o carte, un autor, să le vorbească despre viața cărților. Trebuie amintit faptul că am putut oferi premiile datorită Consiliului Județean Hunedoara și unui iubitor de cultură, unui om care îndrăgește copiii și este mereu gata să sprijine activitățile noastre, în mod deosebit pe cele destinate copiilor. Este vorba de domnul Septimiu Lascău, administratorul S.C.  ANOROM S.R.L., căruia îi mulțumim pentru generozitate, pentru amabilitatea deosebită și pentru permanenta deschidere spre sprijinirea culturii, a educației”, mai arată Ioan Sebastian Bara.

În acest an, trei premii și zece mențiuni i-au recompensat pe cei mai fideli mici prieteni ai Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva. Aceștia sunt:

  • Locul I: Ciobanu Călina Teodora, Clasa a VI-a B, Colegiul Național „Decebal” Deva;
  • Locul II: Plutariu Albert, Clasa a V-a C, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara;
  • Locul III: Curechian Călin Mihai, Clasa a V-a E, Colegiul Național „Decebal” Deva;
  • Mențiuni: 

– Vidoni Gisela Hadasa, Clasa a V-a Arte Plastice, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva;

– Țeculescu Irina Elena, Clasa a IV-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva;

– Pătrașcu Andreea, Clasa a VI-a B, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva;

– David Natalia, Clasa a IV-a B, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva;

– Măgureanu Matei, Clasa a VI-a A, Colegiul Național „Decebal” Deva;

– Blidar Tudor Mihai, Clasa a VI-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva;

– David Sarah Deborah, Clasa a VI-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva;

– Crețu Tomuța Mădălina Elisa, Clasa a II-a B, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva;

– Junie Robert, Clasa a III-a B, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva;

– Junie David, Clasa a V-a Arte Plastice, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

În fiecare an, festivitatea de acordare a „Trofeului Micului Cititor” a avut parte de un frumos spectacol artistic. Anul acesta, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani a răspuns invitației bibliotecii și a prezentat  spectacolul „Lumea lui Dănilă”, dramatizare după povestirea lui Ion Creangă în concepția regizorală a lui Boris Melinti. Copiii au avut bucuria să urmărească năzdrăvăniile lui Dănilă întruchipate cu haz și cu mult talent de actorul Dorin Ceagoreanu. În plus, peripețiile îndrăgitului erou s-au desfășurat într-o atmosferă ce a pus în lumină obiceiuri populare românești, dansuri tradiționale executate pe ritmuri moderne, totul sub semnul umorului și al hazului specifice povestirilor lui Ion Creangă.

În plus, încă de la intrarea în Teatrul de Artă Deva, copiii au avut surpriza să întâlnească câteva statui vivante care au executat grațioase numere coregrafice și au interacționat cu copiii.

„Trofeul Micului Cititor” a devenit una dintre cele mai îndrăgite activități cultural-educative pe care micii noștri prieteni o așteaptă an de an.