Expoziție de fotografii la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni

Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduieşte, în aceastã lună, expoziţia de fotografii a tânărului artist Peter Bot. Artistul este membru al Asociaţiei Culturale ”Iosif Tellmann” şi se află la cea de-a treia expoziţie personală.

Pe simeze sunt expuse un număr de 65 de fotografii, având ca teme principale peisajale urbane şi cele din natură. ”Prin această expoziţie, Peter Bot ne introduce într-o lume a contemplării şi a visării. Îl felicit pentru întreaga lui activitate dar şi pentru faptul că în acest an, fotografiile lui au apărut în revista de specialitate ”Marika”, ne-a declarat Antoneta Cristina Duban, vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale ”Iosif Tellmann”.

Expoziţia este cu vânzare, iar iubitorii de frumos o pot vizita până la începutul lunii noiembrie, în fiecare zi de marţi până sâmbătă, la Galeria de Artă din cartierul Bărbăteni. Intrarea este liberă.