Șapte șantiere de investiții în infrastructură pe raza municipiului Lupeni

Cu toate că Lupeniul este, în prezent, localitatea cu cele mai bune drumuri publice din toată Valea Jiului, investițiile în infrastructura rutieră rămân, în continuare, o activitate de investiții principală pentru administrația publică locală din acest municipiu.

Acest lucru este confirmat de faptul că, în prezent, nu mai puțin de 7 șantiere de investiții în modernizarea infrastructurii de transport rutier și pietonal se află în plină derulare pe raza localității. Potrivit primarului Lucian Resmeriță, este vorba despre lucrări care au drept scop betonarea străzii Sadoveanu, despre modernizarea drumului de legătură între colonia de locuințe de lângă marketul Lidl și strada Pomilor, de asfaltarea zonei din spatele sediului BCR sau de asfaltarea drumurilor din tot cartierul Narciselor, inclusiv modernizarea parcărilor din această zonă. Tot în ceea ce privește parcările, la Lupeni se lucrează în  mai multe zone ale orașului pentru amenajarea de noi parcări, atât publice cât și rezidențiale, în dorința autorităților de a face posibilă degajarea benzilor de circulație de pe principalul bulevard care traversează zona centrală a municipiului.

În altă ordine de idei, având în vedere că se apropie noul sezon turistic de iarnă, autoritățile locale de la Lupeni derulează, împreună cu Consiliul județean Hunedoara, un program de investiții prin care zona de parcare de la baza stațiunii, în imediata vecinătate a stației de plecare a telegondolei, urmează să fie asfaltată și delimitată corespunzător. De asemenea, tot în parteneriat cu CJH, sunt efectuate o serie de reparații și asfaltări pe drumul județean care asigură accesul rutier în stațiunea Straja.

”Toate aceste investiții consider că sunt esențiale pentru ceea ce înseamnă modernizarea infrastructurii publice de transport pe raza municipiului Lupeni, dar și pentru creșterea gradului de confort și siguranță în circulația publică din municipiul nostru. Acest tip de lucrări vor continua, atâta timp cât și vremea va permite acest lucru, iar pentru anul viitor deja avem în vedere demararea de noi investiții în acest domeniu pentru că ne propune ca, în cel mai scurt timp, în municipiul Lupeni să avem peste tot drumuri bune, trotuare și parcări moderne”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Desigur, pe lângă investițiile derulate în domeniul infrastructurii și alte obiective investiționale sunt în atenția autorităților publice de la Lupeni, multe fiind deja în plin proces de derulare, altele urmând să fie demarate în  perioada imediat următoare.