Apă potabilă pentru zona de agrement Brăița de la baza stațiunii Straja

Până de curând, zona de agrement Brăița din municipiul Lupeni avea doar rolul de a fi punctul de plecare pentru turiștii care doreau să ajungă în stațiunea Straja, aici aflându-se cea mai mare zonă de parcare, aflată în vecinătatea stației de plecare a telegondolei.

În ultimii ani însă, zona de agrement Brăița s-a dezvoltat foarte mult, aici fiind construite deja sau aflându-se în plin proces de investiții, noi capacități de cazare, fapt care impunea și accesul investitorilor la servicii de utilitate publică, apa potabilă fiind un astfel de serviciu esențial. În acest context, Primăria municipiului Lupeni a decis să finanțeze o investiție în introducerea apei în zona de agrement, într-un parteneriat realizat cu Apa Serv Valea Jiului.

Și acest proiect a fost executat într-un timp record, astfel încât din luna noiembrie 2021, zona de agrement Brăița beneficiază de apă potabilă.

Directorul Departamentului Exploatare al Apa Serv Valea Jiului, ing. Florin Ciucur spune că pentru asigurarea apei potabile în zona de agrement a fost montată o nouă stație de pompe, grație unei investiții finanțate de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni. ”Zona de agrement de la Lupeni nu a avut niciodată o rețea de apă potabilă. Pentru a aduce apa în zonă, am realizat de la zero o stație de pompare complet automatizată, de unde vom putea realiza distribuția către toți consumatorii din zonă. Apa potabilă vine în stația de pompare, gravitațional, din cele două rezervoare de 1500 mc de la Braia. Noul grup de pompare, cu un debit de 10 l/s va fi în măsură să asigure corespunzător accesul la apă potabilă pentru toate cabanele din zona agrement, inclusiv pentru viitorul bazin didactic de înot care urmează să fie construit aici în perioada următoare”, a declarat Florin Ciucur.

Investiția de la Brăița a costat 150.000 de lei, fondurile fiind asigurate de la Bugetul local al Primăriei municipiului Lupeni.

Odată cu finalizarea acestui proiect, putem spune că serviciul de alimentare cu apă potabilă este acum unul complet pentru tot ceea ce înseamnă stațiunea turistică Straja. Asta deoarece, în anii anteriori, pentru alimentarea cabanelor aflate în zona de altitudine a stațiunii a fost realizat un alt rezervor de 500 mc dar și o aducțiune care aduce apă potabilă în Straja din barajul de la Valea de Pești, astfel încât toate cabanele din stațiune au acces la servicii de alimentare cu apă potabilă.

Tot în acest an, grație parteneriatului cu Apa Serv Valea Jiului, Primăria municipiului Lupeni a reușit să rezolve și o altă problemă majoră a stațiunii, prin montarea unui prim lot de hidranți, fapt care va permite operatorilor de spații de cazare să obțină autorizarea unităților la ISU, prin creșterea gradului de intervenție la riscul de incendiu.