Amenzile pentru șoferii prinși fără rovinietă ar putea fi majorate. Anunțul Ministerului Transporturilor

Amenzile pentru șoferii fără rovinieră pe drumurile publice din România ar putea fi majorate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. La data de 1 februarie, proiectul a fost lansat în dezbatere publică și prevede ca valoarea amenzilor contravențională să ajungă până la 23.800 de lei.

O dezbatere publică a fost lansată de către Ministerul Transporturilor, a Proiectului de Lege pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizarea și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Motivul invocat de reprezntanţii Ministerului Transporturilor este că „din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%”.

„Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”au mai precizat reprezntanţii Ministerului Transporturilor.

Conform proiectului, amenzile minime pentru şoferii de autoturime fără rovinietă vor crește de la 250 de lei la 275 de lei, iar cele maxime la 550 de lei.

Pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) amenda minimă va fi de 3.100 lei, iar cea maximă de 6.200 lei. În prezent, amenzile pentru lipsa rovinietei la această categorie de vehicul este cuprinsă între 1.250 şi 1.750 lei.

Cele mai mari amenzi ar urma să le plătească şoferii de camioanele de peste 12 tone, cu minimum 4 axe. În cazul lor, valoarea maximă a amenzii va fi de 23.800 lei.

Sursa: realitatea.net