Apa Serv Valea Jiului estimează un buget ”pe plus” și în anul 2022

Odată cu adoptarea bugetului propriu pentru anul 2022, Consiliul județean Hunedoara a aprobat și proiectele de buget al instituțiilor din subordine și ale companiilor la care CJH este acționar majoritar. Printre acestea din urmă se numără și Apa Serv Valea Jiului, operatorul regional al serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și a celor de canalizare în regiunea Văii Jiului, bugetul propus de echipa managerială fiind aprobat fără obiecțiuni.

Potrivit estimărilor realizate la data întocmirii documentului (ianuarie 2022), Apa Serv Valea Jiului ar urma să aibă și în acest an, la fel ca și în anii precedenți, un buget pe plus, cu un profit de circa 32.000 de lei, realizat la venituri totale previzionate la 34.723.000 de lei și cheltuieli estimate la 34.691.000 lei. Potrivit conducerii companiei Apa Serv, principalele surse de venituri constau din activitatea de bază, fiind fundamentate pe producția de apă potabilă livrată abonaților și pe cea de apă uzată colectată prin intermediul sistemului de canalizare, la care se adaugă și veniturile realizate din vânzarea certificatelor verzi obținute ca urmare a vânzării energiei produse prin intermediul MHC-urilor proprii, dar și veniturile realizate din servicii prestate terților, respectiv efectuarea de branșamente, montări, verificări și sigilări de apometre, închirieri de utilaje.

Chiar dacă bugetul pentru anul 2022 al Apa Serv Valea Jiului pare a fi, la prima vedere, unul echilibrat, îngrijorările directorului general al Apa Serv Valea Jiului, ing. Cristian Ionică vin în principal din lipsa predictibilității în ceea ce privește capitolul cheltuielilor estimate pentru acest an. ”Fundamentarea bugetului nostru a fost făcută la începutul acestui an, pe prețurile din piață care existau la acea vreme. Din păcate, observăm cu toții cu îngrijorare explozia aceasta a prețurilor, care este incredibilă și pare că nu se mai oprește. Evident, acest lucru ne îngrijorează și pe noi, mai ales că deja prognosticul nostru cu privire la prețurile pentru combustibil, materiale, echipamente, reactivi ș.a.m.d. este depășit deja în realitate și, în mod cert, acest lucru ne va afecta și pe noi. Rămâne de văzut ce este de făcut în atare condiții. Deocamdată, ceea ce știm sigur este că o discuție ceva mai aplicată despre bugetul Apa Serv Valea Jiului pentru anul 2022 vom putea avea abia după ce, în Adunarea Generală a Acționarilor companiei, care va avea loc la finalul acestei luni, cifrele vor fi discutate, poate reașezate și vom avea o formă finală a bugetului nostru, a declarat ing. Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.