BANI pentru absolvenții de liceu sau facultate: Ce sumă pot primi pe lună, conform agențiilor de muncă

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, potrivit unui comunicat emis de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, informează Agerpres.

  • Indeminizația de șomaj de care ar beneficia absolvenții reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, conform sursei citate. Absolvenții vor primi 262 de lei pe lună.
  • „Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime), după cum apare în comunicat.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, potrivit sursei menționate.

„În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.”

  • Potrivit structurii anului școlar 2021-2022, clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022 – cu două săptămâni înaintea celorlalți elevi de liceu.

Actele  necesare  pentru  înregistrarea  absolventului  la  A.L.O.F.M., ca persoană  în  căutarea unui loc de muncă,  sunt:

  • actul de identitate;
  • actele de studii şi de calificare  sau  adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
  • declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro – agentia AMOFM Bucureşti secţiunea Persoane fizice/Indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.
Sursa – ziarulunirea.ro