Armata franceză vine în România să construiască o bază în Transilvania: Unde va fi amplasată

Armata franceză și-a luat în serios rolul de lider al Grupului de Luptă NATO care asigură apărarea flancului de sud-est al Alianței. Centrul de comandă este la Cincu, în judeţul Brașov, unde militarii din Hexagon au început construirea unei baze.

Deja unul dintre cele mai performante sisteme antirachetă, trimis în România de ministerul francez al Apărării este gata să reacționeze în caz de amenințare la adresa țării noastre.

Armata franceză conduce Grupul de Luptă NATO din România și are dislocați aici 750 de militari. Cei mai mulți, la Cincu, acolo unde Ministerul Apărării de la Paris și-a asumat construirea unui mic orășel capabil să găzduiască 1.000 de persoane.

Ferm hotărâtă să finalizeze construirea bazei militare până la începutul iernii, armata franceză a adus la Cincu nu doar un detașament de Geniu și ingineri pricepuți, ci și utilaje de mare tonaj. Materialele de construcție, necesare inclusiv pentru infrastructură, vor fi cumpărate de pe piața locală, însă costurile vor fi suportate frățește şi de aliații români.

Până atunci, însă, francezii care vor să fie vârful de lance al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO au operaționalizat la Capul Midia unul dintre cele mai performante sisteme antirachetă. Sistemul MAMBA va fi interconectat cu sistemele noastre Himars și Patriot, dar va putea fi mutat în funcție de situațiile operative și de amenințări.

Experimentați și bine echipați, militarii francezi dislocați în România fac exerciții împreună cu românii după diferite scenarii adaptate la contextul războiului din Ucraina.

Grupul de Luptă Nato din România are în componență pe lângă militarii francezi, contingente din Statele Unite și Polonia. Contingentul Belgian își încheie rotația în curând și va fi înlocuit de unul olandez.

Sursa – ziarulunirea.ro