Peste 100 de paturi de spital noi la Spitalul Municipal din Lupeni

În municipiul Lupeni continuă investițiile publice în sectorul de sănătate publică, acesta fiind unul din capitolele importante de acțiune demarate de administrația publică locală de aici pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților la Spitalul Municipal Lupeni.

Spitalul Municipal din Lupeni, unitate medicală care asigură servicii de sănătate publică pentru întreaga zonă de vest a Văii Jiului, este beneficiarul unor investiții semnificative realizate de administrația publică locală din municipiul Lupeni, a căror valoare a depășit, în ultimii ani, câteva zeci de milioane de lei. În acest context, se înscrie și cea mai recentă achiziție publică realizată la această unitate medicală, care are de pe acum parte de 109 paturi noi pentru spitalizarea pacienților în secțiile de specialitate. Paturile noi achiziționate sunt conforme cu noile standarde medicale ce se aplică acestor piese importante din logisstica unității medicale.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță este de părere că toate aceste investiții constituie un element esențial în creșterea calității serviciilor medicale de care pacienții trebuie să aibă parte în această unitate de sănătate publică. ”Modernizăm spitalul pentru ca cetățenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale. Prin toate aceste investiții pe care le facem ne dorim ca pacienții care apelează la serviciile medicale din spitalul de la Lupeni să aibă aici cele mai bune condiții, atât de spitalizare, cât și de tratament. Noi, ca administrație locală,  facem tot ce putem în acest scop, desigur în limita bugetului local existent, astfel încât la Spital să crească în mod vizibil calitatea actului medical, iar oamenii care vin aici să fie tratați corespunzător”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.