joi, octombrie 13th, 2022

 

Profesori din 4 țări europene și-au împărtășit la Petrila experiența privind stimularea interesului în resursele zonale

În noul context european privind gestionarea eficientă a resurselor locale, schimbul de experiență în acest domeniu este unul definitoriu în ceea ce privește abordarea acestei teme și modul de acțiune al comunităților locale, educația având și la acest capitol un rol determinant. Colegiul Tehnic “ Constantin Brȃncuşi” din orașul Petrila a avut oportunitatea de a desfășura, în aceste zile, o etapă importantă a proiectului: ”Unde ne aflăm- stimularea interesului  în resursele zonei” (Where We Are – Recovery of  Interest in the Resources of  the Territory), proiect identificat cu numărul deCItește mai departe


Etapa a 4-a a Grand Prix Romania la Șah începe duminică, 16 octombrie 2022, la Geoagiu-Băi

Județul Hunedoara găzduiește una dintre cele mai importante competiții de șah de la noi din țară, care readuce România în elita șahului mondial. Pe lângă turneul principal GRAND PRIX ROMANIA, vor avea loc și o serie de turnee secundare. Evenimentul este organizat de Federația Română de Șah în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, care a alocat 100.000 de lei pentru buna desfășurare a competițiilor. În perioada 16 – 23 octombrie 2022, în stațiunea Geoagiu-Băi, se va desfășura etapa a 4-a a GRAND PRIX ROMANIA la șah, o competiție la careCItește mai departe


Ghid turistic digital pentru obiectivele turistice din municipiul Lupeni

Turiștii care vizitează de acum municipiul Lupeni, dar și cetățenii din această localitate care vor să cunoască istoria unora dintre clădirile istorice emblematice ale orașului, dar și despre unele dintre cele mai apreciate obiective turistice din stațiunea Straja, au acum la dispoziție un ghid digital, disponibil gratuit pentru orice posesor al unui telefon smart. Grație unui proiect dezvoltat de Primăria municipiului Lupeni în colaborare cu Asociația ”Călător în România”, cele mai importante obiective turistice din municipiul Lupeni au fost marcate cu plăcuțe care conțin un cod QR. Cei interesați potCItește mai departe


Horațiu Mălăiele, un artist complet prezent la Salonul Hunedorean al Cărții

Întotdeauna este un mare privilegiu pentru un public așa-zis provincial, care nu se poate bucura zi de zi de viața culturală a Bucureștiului, să se poată întâlni față în față cu mari artiști, cu actori de pe renumitele scene bucureștene, cu scriitori. Întâlnirea cu artistul Horațiu Mălăele a fost un astfel de privilegiu, grație invitației pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva i-a lansat-o acestuia, de a fi prezent la ediția din acest an a Salonului Hunedorean al Cărții. Aici, reputatul artist Horațiu Mălăele și-a lansat trei cărți,CItește mai departe


Lecție de istorie cu Adrian Cioroianu, la Salonul Hunedorean al Cărții

Salonul Hunedorean al Cărții din acest an a găzduit miercuri, 12 octombrie 2022, o foarte interesantă întâlnire cu istoricul Adrian Cioroianu, care a acceptat invitația Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva de a-i fi oaspete. Cu această ocazie, cunoscutul istoric, managerul Bibliotecii Naționale a României, și-a lansat la Deva trilogia intitulată Cea mai frumoasă poveste, care cuprinde volumele Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, Nu putem evada din istoria noastră și O țară se construiește zi de zi, toate apărute la Curtea Veche Publishing, precum și volumul A fostCItește mai departe


Refugiații ucrainieni primesc BANI pentru plata chiriilor: Câți primesc în fiecare zi în România

Programul prin care statul plăteşte cazarea refugiaților ucraineni a influențat piața chiriilor în unele orașe, în dezavantajul chiriașilor români. Pentru că o familie care cazează 3 ucraineni primește în jur de 900 de euro de la autorități, unii proprietari au mărit tarifele chiar și de 3 ori. Situația se observă cel mai bine pe litoral unde sunt 10 la sută dintre ucrainenii stabiliți temporar la noi, dar și în orașe ca Brașov, Cluj-Napoca și Galați. Pe faleza din Mamaia Nord, Mitrov – un refugiat din Kiev – își plimbă câinele.CItește mai departe


Când iau elevii prima VACANȚĂ din acest an școlar: Când sunt programate următoarele zile libere

Elevii vor avea prima vacanță din 22 octombrie până pe 30 octombrie, prima din acest an școlar, anunță Agenția de presă Rador. Spre deosebire de ceilalți ani, în această perioadă, toți elevii intră în vacanță. Noul an școlar a început după o nouă structură, cu 5 module și 5 vacanțe. Structura anului școlar este aceeași pentru toți elevii. Excepție face vacanța din luna februarie, unde fiecare Inspectorat Școlar Județean va alege săptămâna în care elevii vor sta acasă. Potrivit structurii anului școlar 2022—2023, elevii au cursuri în perioadele: 5 septembrieCItește mai departe


La Deva s-a deschis oficial cea de-a XXI-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții

Cea de-a XXI-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții s-a deschis astăzi, la Deva Mall, în prezența unui public numeros, dar și a reprezentanților celor peste 80 de edituri din țară, a unor autori români contemporani, librari și bibliotecari. Târgul de carte, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei, este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Consiliul Județean Hunedoara și rămâne deschis până pe data de 15 octombrie 2022. Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de directorul Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara, căruia i s-auCItește mai departe


Regiunea Vest are propriul Program Regional, aprobat de Comisia Europeană

Regiunea Vest are propriul Program Regional, aprobat de Comisia Europeană. Programul Regional Vest prevede ca 1,18 miliarde de euro să ajungă în Regiunea Vest, formată din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în ciclul financiar 2021-2027. În premieră, programul a fost elaborat ținând cont de nevoile și particularitățile Regiunii Vest, după consultări cu locuitorii și actorii din zonă. În același timp, el urmărește îndeplinirea obiectivelor de politică ale Uniunii Europene, cu accent pe dezvoltare economică, digitalizare, inovare și investiții verzi. Scopul e acela de a îmbunătății calitatea vieții a locuitorilorCItește mai departe


Trei zile de spectacole pentru toate gusturile și vârstele la Petroșani

Vor fi trei zile de spectacole pentru toate gusturile și pentru toate  vârstele, la finalul acestei săptămâni, pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”. Vineri, 14 Octombrie 2022, ora 18.00, sunteți invitați aici să vizionați monodrama „Recuperare. Un proces.” după autori români contemporani, în regia lui Marius Costache. „Călătorim și înlăuntrul amintirilor. Uneori, ele devin vaste țări verticale unde emoțiile se amestecă cu dorințele. Rănile de demult – rucsacurile noastre de călătorie – cer să fie ascunse. Își trimit seva până astăzi pentru a fi vindicate prin fumul evocării lor. UnCItește mai departe


Programul de suport financiar pentru persoanele cu dizabilități

Datorită interesului crescut pentru programele instituțiilor educaționale care fac parte din grupul LINK Educational Alliance, în fiecare an compania LINK group oferă persoanelor cu dizabilități o parte din școlarizarea gratuită care se va desfășura online, prin intermediul platformei pentru studiu la distanță. Școlarizarea gratuită se referă la programele a două instituții educaționale din România sau Moldova: LINK Academy și BusinessAcademy și a trei instituții educaționale din Serbia și Bosnia și Herțegovina: ITAcademy, BusinessAcademy și InternetAcademy. Valoarea acestui program de suport financiar se ridică la aproximativ 40000 EUR. Planificăm să extindemCItește mai departe


Restricții de apă JOI, 13 octombrie, pentru lucrări programate la rețelele Apa Serv din PETROȘANI și PETRILA

În vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani va întrerupe furnizarea apei potabile după cum urmează: DATA: 13.10.2022 Localitatea: Petrosani Strazile: Progresul, Poligonului, Funicularului. Interval orar afectare furnizare serviciu de alimentare cu apă :intre orele :07:00-22:00. DATA: 13.10.2022 Localitatea: Petrila Strazile: Taii, Taia. Interval orar afectare furnizare serviciu de alimentare cu apă :intre orele :07:00-22:00. Rugăm toţi utilizatorii afectaţi de această lucrare să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada în care va fiCItește mai departe