Încep lucrările la construcția altor două noi terenuri de sport în municipiul Lupeni

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a semnat în aceste zile ordinul de începere a lucrărilor pentru construcția altor două noi terenuri de sport pe raza acestei localități. Acestea vor fi realizate pe un teren situat în spatele Blocului 200 (cel mai mare ansamblu rezidențial din această localitate), respectiv în imediata vecinătate a Primăriei, pe strada Revoluției.

Cele două noi terenuri de sport fac parte din pachetul de 5 astfel de obiective pentru care Consiliul local al municipiului Lupeni a alocat o finanțare de 400.000 de lei de la bugetul local. Trei terenuri de sport deja au fost date în folosință, unul în premieră construit în cartierul Ștefan, un altul în cartierul Bărbăteni, iar un altul la fosta bază sportivă ”Preparatorul”, care deservește acum locuitorii din cartierele Braia și Nivelt.

Primarul municipiului Lupeni spune că aceste investiții au fost solicitate chiar de către locuitori și au fost cuprinse în programul de investiții al Primăriei în urma consultărilor care au avut loc cu cetățenii. ”Printre investițiile publice pe care cetățenii municipiului Lupeni ne-au solicitat să le realizăm, amenajarea sau, după caz, reamenajarea sau chiar construirea de noi terenuri de sport a constituit un punct important. Ne-am conformat și am aprobat un program de investiții în care am cuprins realizarea unui număr de 5 terenuri de sport în zone diferite ale municipiului Lupeni, pentru că ne dorim ca locuitorii din toate cartierele să beneficieze de acestea. Trei deja au fost finalizate, pentru alte două am semnat ordinul de începere al lucrărilor, iar pentru anul viitor avem în vedere construirea unui nou teren de sport și pentru locuitorii din cartierul Viitorului”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Acesta precizează că la aceste terenuri de sport se adaugă și altele, care au fost deja amenajate sau care urmează să fie amenajate ori, după caz, reabilitate, la unitățile de învățământ gimnnazial și liceal din municipiul Lupeni.

Ceea ce este însă și mai important este că acest tip de investiții publice se bucură de un interes deosebit din partea tinerilor, dar și a cetățenilor de vârstă mijlocie din municipiul Lupeni pentru care sportul, fie că vorbim de tenis cu piciorul, baschet sau minifotbal, face parte din activitățile constante de relaxare, fortifiere și petrecerea timpului liber.