Bilete de tratament balnear 2023: Cine beneficiază și care sunt criteriile de acordare

Așa cum ne-a obișnuit deja, la începutul fiecărui an, Casa Naţională de Pensii Publice contractează locuri pentru tratament balnear, în limita fondurilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat şi repartizează biletele de tratament pentru fiecare casă judeţeană de pensii în funcţie de numărul total de potenţiali beneficiari şi în funcţie de valorificările din anii precedenţi.

Locurile de tratament balnear se asigură în unităţile de tratament din proprietatea CNPP (T.B.R.C.M. – S.A), în număr de 13 la nivelul ţării şi, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unităţi de profil. La încheierea contractelor se va ţine seama de gradul de solicitare al staţiunii şi de categoria de confort oferită, precum şi de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de CNPP şi casele de pensii sectoriale, ce poate fi suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Criteriile de acordare

Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de:

a) pensionar al sistemului public de pensii;

b) asigurat at sistemului public de pensii;

c) beneficiar at prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul ta bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii şi care dovedesc existenta unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale.

Numărul total al biletelor acordate cu titlu gratuit se repartizează pe serii, proporțional cu numărul total al persoanelor beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, cu respectarea prevederilor vigoare.

Cine sunt beneficiarii

Categoriile de persoane care pot beneficia de tratament balnear în mod gratuit sunt următoarele:

– pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale conform art. 122 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare ;

– persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până ta 6 martie 1945, din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane ate căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoctimaterice potrivit art. 21 atin. (2), art. 22 şi art. 24 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cărora li s-a stabitit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare sau li s-a emis o recomandare medicală de către medicul curant.

– persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaţilor care lucrează în mediu radioactiv – zonele I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere.

Sursa – ziarulunirea.ro