Aproape 100 de deveni și-au găsut un loc de muncă în ultima zi a Bursei Mărțișorului

Ultima zi din cadrul Bursei Locurilor de Muncă – Bursa Mărțișorului, organizată de AJOFM Hunedoara a adus vineri, 3 martie 2023 la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva peste 800 de hunedoreni interesați de ofertele existente în acest moment pe piața muncii ori aflați în căutarea unui loc de muncă.

Potrivit directorului executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Angelica Tomuța, oferta de locuri de muncă a numărat 369 de posturi pusă la dispoziție de către cei 73 de agenți economici participanți.

La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara raportează că au fost selectate 284 persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate în muncă 93 persoane.

Bursa Locurilor de Muncă – Bursa Mărțișorului este un eveniment parte integrantă a proiectului „SICONET – Servicii Integrate, Calificare și Ocupare pentru Tinerii NEETs” din cadrul POCU/909/2/4/150192, axa prioritară 2 – Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs, având ca obiectiv promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă.

Evenimentul a debutat în municipiul Hunedoara, reunind în prima zi peste 750 de participanți și 63 de agenți economici, care au pus la dispoziție 315 de locuri vacante, fiind selectate 153 de persoane pentru susținerea unei probe de lucru în vederea angajării, iar 75 de persoane au fost angajate.

În cea de-a doua zi a evenimentului, care s-a desfășurat în municipiul Petroșani, 65 de agenți economici au prezentat 480 de locuri de muncă vacante. Au participat 698 de persoane dintre care, 169 de persoane au fost selectate în vederea angajării, iar 52 de persoane au fost angajate pe loc.

Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, Bursa mărțișorului, așa cum s-a numit această ediție, a fost un real succes, fiind prezente peste 2200 de persoane în Hunedoara, Petroșani și Deva.