vineri, mai 12th, 2023

 

Tot mai multe cazuri de o nouă încercare de fraudă, ce implică numele Poștei Române

În ultima perioadă, a fost observată o nouă încercare de fraudă care implică utilizarea numelui Poștei Române. Frauda constă într-un mesaj trimis prin e-mail sau SMS, care pare să fie de la Poșta Română, dar este, de fapt, trimis de către infractori. Mesajul poate conține diverse informații, cum ar fi că destinatarul are un colet ce trebuie ridicat, dar mai întâi trebuie să facă o plată sau să furnizeze informații personale. Este important de reținut că Poșta Română nu solicită niciodată plata pentru ridicarea unui colet sau furnizarea de informațiiCItește mai departe


Sezoanele FITS 30 și partenerii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au fost prezentați de Constatin Chiriac, directorul festivalului

Într-o nouă conferință de presă prilejuită de apropiatul eveniment prilejuit de Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS), ajuns la cea de-a treizecea ediție, Constantin Chiriac, Președintele FITS și directorul general al TNRS a anunțat principalele sezoane din cadrul #FITS30 și a prezentat principalii parteneri. Acesta a reliefat că evenimentul se bucură și în acest an de Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu și al Ministerului Culturii. De altfel, în cadrul conferinței de presăCItește mai departe


ISSE 2023 – transfer de cunoaștere de la specialiști de talie internațională în electronică spre tineri

Cel mai important forum european pentru schimbul de informații între oameni de știință seniori și tineri din comunitățile academice și din industriile electronice din întreaga lume – ISSE 2023 (International Spring Seminar on Electronics) a debutat joi, 11 mai 2023, în Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, continuând tradiția acestei conferințe, ce a început în 1977, în Germania. Subiectele abordate includ lucrări experimentale și teoretice într-un domeniu foarte larg răspândit, al tehnologiei electronice și micro/nanoelectronice, fabricarea electronicelor, ambalarea electronică, cercetarea avansată și predarea acestor subiecte. Pe baza uneiCItește mai departe


Vernisaj expozițional la MCDR Deva / Natura statică în Colecţia de Artă Plastică a muzeului din Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva găzduiește sâmbătă, 13 mai 2023, ora 14.00, vernisajul expoziţiei „Natura statică în Colecţia de Artă Plastică a muzeului din Deva, Ediţia I”. Vernisajul se va desfăşura în cadrul evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, în sălile de expoziţie destinate Artelor Vizuale ale Palatului Magna Curia din Deva. Potrivit curatorului expoziţiei, muzeograful dr. Diana Loredana Pantea, Secţia Istorie şi Artă, această expoziție, aflată la prima ediție, valorifică educaţia vizuală din spaţiul modern şi propune să încânte publicul vizitator, cu tablouri de înaltă ţinută artistică, pictate deCItește mai departe


”Culorile copilăriei”, expoziție de desene la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni

Galeria de Artă ”Iosif  Tellmann” din municipiul Lupeni găzduieşte în această perioadă, expoziţia de desen intitulată ”Culorile copilăriei” realizată de elevi de la Şcolile Gimnaziale Nr.3 Lupeni şi Nr.6 Vulcan, coordonați de prof. Adriana Şimon-Marinică. Pe simeze sunt expuse în total un număr de 106 desene, realizate în creion, carioca ori acuarelă, având teme variate de la peisaje, flori, natură statică, până la elemente de design vestimentar, elemente de geometrie sau jocuri ale copilăriei. ”Prin această expoziţie dorim să sărbătorim apropierea  Zilei Internaţionale  a Copilului – 1 Iunie, iar eleviiCItește mai departe


Experți în interpretarea patrimoniului din Europa și din America de Nord vizitează Geoparcul Țara Hațegului

În perioada 11 – 12 mai 2023, teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București este studiu de caz pentru 24 de experți în interpretarea patrimoniului natural și cultural din 11 țări din Europa și din America de Nord. Vizita specialiștilor străini precedă conferința internațională Interpret Europe (IE) care se desfășoară în perioada 12 – 15 mai la Sighișoara. În prima zi, participanții la vizita în teren din Țara Hațegului vor avea oportunitatea să descopere Casa Vulcanilor, unul dintre cele mai populare puncte de vizitare și interpretare dinCItește mai departe


Apa Serv Valea Jiului, partener de nădejde pentru școlile din Valea Jiului în implementarea programului ”Săptămâna verde”

În suita de activități care se derulează în cadrul unităților de învățământ sub genericul ”Săptămâna verde”, printre cele mai solicitate de către elevii din Valea Jiului, se află vizitele la stațiile de tratare a apei, respectiv la stația de epurare a apei, aflate în componența Apa Serv Valea Jiului. În cursul săptămânii 8-12 mai 2023, spre exemplu, aproape 600 de elevi au vizitat stațiile de tratare a apei de la Taia, Zănoaga și Valea de Pești sau stația de epurare a apelor uzate și laboratorul central de analize de laCItește mai departe


Primarul Dănuț Buhăescu a primit premiul pentru bună guvernanță locală EloGE al Consiliului Europei

Respectarea principiilor de bună guvernare locală au adus administrației publice locale din orașul Uricani una dintre cele mai importante distincții europene: Premiul EloGE pentru bună guvernanță locală, acordat de Consiliul Europei. Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, a fost prezent la București, unde a avut loc festivitatea de premiere a celor 30 de autorități publice locale (Consilii locale și primării de comune, orașe și municipii) care au fost distinse cu acest premiu, instituit pentru prima oară în țara noastră, în cei 30 de ani de când România este țară membră aCItește mai departe


Opera Nights 2023 aduce spectacole de operă și muzică clasică în cinci localități ale județului Hunedoara

Pentru prima dată, Festivalul de operă și muzică clasică „Opera Nights” se va desfășura în cinci localități ale județului Hunedoara. Consiliul Județean Hunedoara, împreună cu instituțiile de cultură din subordine, susține organizarea acestui festival, care este unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale desfășurate în județul Hunedoara. Pentru ediția 2023 care se va desfășura în perioada 12 – 16 iulie 2023, vor fi pregătite cinci spectacole de înaltă ținută, care vor fi organizate în cinci localități ale județului, în locații deosebite, oferind astfel posibilitatea tuturor iubitorilor de operă să asisteCItește mai departe