Cum afectează sezonul ploios și codurile de vreme rea activitatea de la Apa Serv Valea Jiului

Obiectivul principal pe care-l are, în activitatea sa, operatorul regional de apă și canalizare din Valea Jiului este acela al asigurării continuității serviciilor sale, 24 de ore din 24, indiferent de situațiile prevăzute sau neprevăzute cu care se confruntă angajații Apa Serv Valea Jiului.

În acest context, sezonul ploios și succesiunea de coduri galbene, portocalii sau chiar roșii de ploi și vreme rea, care s-au succedar în ultimele săptămâni au pus în alertă echipele de intervenție ale companiei de apă din Valea Jiului. Din fericire, creșterile de debite și turbiditate a apei, nu au pus în pericol asigurarea funcționării serviciului de alimentare cu apă potabilă și nici al celui de canalizare, la nivelul Văii Jiului.

”Odată cu emiterea codurilor de ploi abundente, la nivelul Apa Serv Valea Jiului am constituit echipe operative și am suplimentat numărul de utilaje pregătite pentru intervenție, pe ambele zone de responsabilitate, respectiv în Estul și Vestul Văii Jiului. Am repartizat câte două autospeciale, pompe și utilaje, dar și echipe de muncitori, pregătite pentru intervenție. Din fericire, cu toate că am avut și un cod roșu de ploi și inundații, nu au existat probleme majore în ultimele săptămâni, în activitatea de preluare a apei meteorice în rețelele de canalizare, decât cu mici excepții, la Aninoasa, Vulcan și o zonă izolată din Petroșani, pe care însă le-am remediat. Nu au fost însă inundate locuințe și nu s-au înregistrat refulări ale gurilor de canalizare”, spune ing. Cristian Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.

Pentru ca lucrurile să se întâmple așa, potrivit șefului Serviciului Exploatare al ASVJH, ing. Florin Ciucur, echipele de intervenție de la canalizare au acționat, preventiv, în toate zonele vulnerabile unde, potrivit experienței din anii anteriori, există riscuri de inundare a beciurilor, la fel ca și în zonele urbane joase, unde există pericol de inundații. ”De fiecare dată când primim de la ISU coduri de ploi și inundații, așa cum a fost cazul în zilele precedente, mergem la toate punctele vulnerabile pe care le avem sub observație, pentru a pregăti rețelele de canalizare. De regulă, întotdeauna după ploi cu debite de peste 30-40 l/mp, rețelele noastre de canalizare sunt suprasolicitate și necesită intervenție. Ne-am obișnuit să facem însă acest gen de intervenții și în mod preventiv, pentru că rețelele de canalizare sunt în foarte multe cazuri colmatate din cauza unei exploatări necorespunzătoare din partea cetățenilor. Motiv pentru care noi derulăm acea campanie de informare intitulată ”Canalizarea nu este un coș de gunoi!” dar încă mai sunt mulți abonați care nu înțeleg că dacă aruncă tot felul de lucruri în canalizare, nu fac altceva decât să le înfunde și atunci când apar debite mari de apă, în urma ploilor, acestea nu mai funcționează în parametri și produc neplăceri pentru toată lumea. Dar, în rest, nu avem probleme legate de buna funcționare a rețelelor de canalziare”, spune ing. Florin Ciucur.

Pentru că Valea Jiuuli nu are configurată o rețelea de evacuare a apelor pluviale, aceasta este colectată în rețeaua de canalizare și ajunge la stația de epurare de la Dănuțoni, intrând, în consecință, în procesul de epurare. Directorul general al ASVJ, ing. Cristian Ionică sune că acest lucru cauzează însă costuri suplimentare pentru compania de apă, datorită utilizării unor cantități mai mari de reactivi, a creșterii costurilor cu energia, dar și a faptului că materialul solid fiind diluat de debitele mari de apă care ajung în stație, instalația de biogaz produce mai puțină energie.

În ceea ce privește situația alimentării cu apă potabilă, în perioadele de vreme rea, ing. Cristian Ionică dă asigurări că, după reabilitarea și modernizarea uzinelor de apă din Valea Jiului nu mai există nici un pericol în ceea ce privește oprirea acestora și, în consecință, nu există pericolul sistării serviciului către populație și agenții economici, fapt care a fost probat și în utlimele săptămâni. ”De regulă, atunci când ne confruntam cu ploi abundente, cu creșteri ale debitelor pe râurile din care captăm apa și cu creșteri ale turbidității apei, anunțam de fiecare dată oprirea stațiilor de la Taia și de la Zănoaga. Ei bine, acum la Taia am finalizat proiectul de modernizare, pe fonduri europene, a acesteia și instalațiile au funcționat impecabil în aceste zile, așa cum ne așteptam. La Zănoaga, unde lucrări similare se află încă în pin proces de execuție, am oprit, preventiv, pentru câteva ore, funcționarea stației dar acest lucru nu a afectat abonații noștri, deoarece am putut suplimenta cantitățile de apă necesare de la stațiile Jieț și Taia. Sigur că, în perioadele acesteia cu ploi abundente, chiar dacă uzinele de apă de la Valea de Pești, Jieț și acum, Taia sunt pregătite să funcționeze, fără probleme, indiferent de condițiile de meteorologice și hidrologice, costurile de operare ale noastre cresc simțitor. Asta deoarece trebuie să utilizăm mai mulți reactivi, să filtrăm mai mult apa, să supraveghem procesul tehnologic și să ne asigurăm de faptul că, în captările de apă, nu se produc aluviuni care obtureze canalul colector. Pentru asta avem echipe care merg permanent în captări, unele aflate la distanța destul de mari de uzinele de apă, unde intervin, atunci când este cazul, la decolmatarea barajelor de captare. Dar, abonații noștri nu simt aceste lucruri și pentru noi este o satisfacție aceea că putem oferi, așa cum ne-am angajat, apă potabilă 24 de ore din 24, indiferent de starea vremii. Iar acest lucru este un rezultat evident al investițiilor pe care le-am putut realiza, în utlimii ani, din fonduri europene”, explică ing. Cristian Ionică.

Acesta a precizat că, permanent dar mai ales în perioadele în care sunt emise alerte cu cod galben, portocaliu sau roșu de ploi și inundații, beneficiarii de servicii oferite de compania de apă și canalizare au la dispoziție datele de contact ale Dispeceratului Apa Serv, unde pot anunța orice disfuncționalitate a sistemului de alimentare cu apă, respectiv a celui de canalizare, pe care le observă sau le constată, astfel încât echipele de intervenție să fie direcționate în cel mai scurt timp pentru a interveni la remedierea situațiilor semnalate.