Festival de teatru și expoziție de artă, la finalul unui nou an școlar al Clubului Copiilor Valea Jiului

În seria evenimentelor menite să marcheze finalul unui nou an școlar în cadrul Clubului Copiilor Valea Jiului, săptămâna trecută a fost rândul Cercului de metaloplastie și oratorie, coordonat de prof. Mihaela Cioc să-și prezinte, în mod festiv, rezultatele unui nou an de succes în activitate.

În acest scop, în locul tradiționalei serbări, Cercul de Metaloplastie & Oratorie de la Clubul Copiilor Valea Jiului a fost parte a unor noi ediții din festivalurile naționale pe care prof. Mihaela Cioc le-a inițiat deja de mai bine de un deceniu.

Astfel, la Petroșani, s-a desfășurat ediția a XII-a Festivalului național de arte plastice, intitulat  “Săptămâna creației artistice”, eveniment organizat în parteneriat cu Teatrul Dramatic “I. D. Sîrbu” Petroșani, precum și cu alte cercuri ale Clubului Copiilor Valea Jiului, precum: Cercul de Cultură și civilizație românească, coordonat de prof. Bădău Andreea-Maria și Cercul de Pictură/Desen, coordonat de prof. Cuciuc Teodosie Petroșani. Similar, tot aici a avut loc și cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs de Teatru intitulat ”Actorul din Mine”.

În cadrul vernisajului de arte plastice, foaierul Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani a devenit expoziție pentru sutele de lucrări realizate de elevii din cadrul cercurilor de arte plastice de la Clubul Copiilor Valea Jiului și completate de cele trimise de numeroși participanți de la Palatele/Cluburile Copiilor dar și de la școli din mai multe județe ale țării (Hunedoara, Suceava, Ialomița, Neamț, Mureș, Brașov),  lucrări realizate prin diverse tehnici de lucru, remarcându-se în mod deosebit tehnica mataloplastiei, unică la nivelul învățământului românesc, rară și la nivel mondial.

”Proiectul nostru a fost demarat în data de 1 Ianuarie 2023, odată cu promovarea activităților cuprinse în acesta, popularizandu-se la nivel național conținutul proiectului. Activitățile practice, finale ale proiectului s-au desfășurat în perioada 13-14 Iunie 2023 în foaierul Teatrului “I. D. Sîrbu” Petroșani, urmând ca în lunile ce urmează până la finalul anului, organizatorii să se ocupe de evaluarea proiectului și de sustenabilitatea acestuia, ca acesta să poată fi rescris din toamnă pentru a se bucura de continuitate. În activitățile finale s-au remarcat numeroase lucrări, realizate atât în acuarelă, cât si în tehnici mai puțin cunoscute, care au fost premiate. Resursa umană implicată în proiect, elevi, îndrumători/coordonatori, juriu a fost de 87 participanți”, a declarat prof. Mihaela Cioc, coordonator al proiectului.

La rândul său, Festivalul-Concurs de Teatru “ACTORUL DIN MINE”, s-a bucurat de numeroși participanți de la cercurile cu activitate cultural-teatrală din mai multe județe ale țării care s-au întrecut pe scena, valorificând-și talentul.

În activitățile finale s-au remarcat participanții Școlii Gimnaziale Nr.3 “Tudor Arghezi” și cei de la “Centrul de zi” din Năvodari, coordonați de prof. Abdul Cair Latip și elevii Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanța, coordonați de prof. Leucă Silvia si prof. Drăgănoiu Maria.

De asemenea, s-au remarcat trupele de teatru ale “Clubului Copiilor Valea Jiului”, coordonate de prof. Cioc Mihaela Ștefania, prof. Bădău Andreea și actrița Amelia Toaxen, voluntar în proiect.

Resursa umană implicată în proiect, elevi, îndrumători/coordonatori, juriu a fost de 102 participanți.

Prof. Cosmin Kis, director al Clubului Copiilor Valea Jiului apreciază că aceste evenimente confirmă o dată în plus că activitățile derulate în cadrul instituției sunt importante și valoroase, considerând că longevitatea celor două festivaluri și interesul de care se bucură la nivel național sunt încă o confirmare a acestui adevăr. ”Educația alternativă și vocațională pe care noi o realizăm în cadrul Clubului Copiilor, unde punem în valoare preocupările unor copii talentați și-i îndrumăm să-și valorofice potențialul în domenii precum artele, tehnologia sau sportul este una esențială în dezvoltarea acestora. Faptul că reușim să generăm interes, cu unele din proiectele noastre, la nivel național, așa cum este cazul și cu acete două festivaluri-concurs de arte, este de asemenea meritoriu și tocmai de aceea le mulțumesc elevilor, părinților, profesorilor și partenerilor noștri care au conlucrat exemplar și la succesul ediției din acest an. Felicitări!”, a declarat prof. Cosmin Kis, directorul Clubului Copiilor Valea Jiului.