Retezat SkyRace 2023 a reunit peste 850 de participanți în cursa de alergare montană

Ploaia și vremea rea nu au constituit un obstacol pentru cei nu mai puțin de 875 de participanți la ediția din acest an a concursului de alergare montană ”Retezat SkyRace” organizat la Uricani, în arealul pitoresc al munților Retezat. Acesta a avut loc sâmbătă, 17 iunie 2023.

Concurenții s-au întrecut la cea de-a XI-a ediție a acestui eveniment sportiv deosebit de apreciat, organizat de Asociația ”Sport la orice vârstă”, în colaborare cu CNIPT Uricani și Complexul Turistic ”Cheile Buții”. De altfel, de la apreciatul complex sportiv situat la poarta de intrare în Parcul Național Retezat a fost stabilit și cartierul general al evenimentului și tot de aici a fost dat startul, pentru toate categoriile de concurs.

Potrivit organizatorilor, și la ediția din acest an, temerarii sportivi care s-au încumetat să alerge, pe o vremea capricioasă, chiar potrivnică, au putut opta pentru înscrierea în mai multe categorii de concurs. Astfel, pentru ”Cursa giganților” (Giants Race), cea mai complexă cursă, derulată pe un traseu de 37 km și o diferență de nivel de 2480 de metri, cei 100 de concurenți înscriși au avut de alergat pe un traseu de 7 km forestier, 16 km potecă de munte și 11 km de creastă alpină, între Cheile Buții și Vârful Peleaga și Păpușa (și retur). Pe traseul ”Custura”, în lungime de 28 km s-au întrecut 278 de alergători experimentați care au avut de urmat un traseu foarte dificil, pe un teren divers de la 1 km asfalt, la 7 km forestier, 11 km potecă de munte și 9 km de creastă alpină, cu o diferență de nivel de 2400 de metri, traseul parcurgând zona zona superbă a crestei Piule din Retezatul Mic și coborând apoi, pe Vf. Custura și Vf. Mării înapoi la Cheile Buții. Cursa ”vedetă” a ediției din acest an a ”Retezat Sky Race” s-a dovedit a fi Traseul Buta, care a adunat la start 293 de atleți, aceasta fiind cursa cu cei mai mulți participanți. Traseul Buta parcurge, pe o lungime de 23 km și 1400 km diferență de nivel, zona crestei Piule-Pleșa din „Retezatul Mic”, de unde coboară spre refugiul Salvamont Buta, continuând apoi pe drumul forestier și pe coborârea spre linia de sosire de la Complexul Turistic Cheile Buții. Un traseu mai scurt, pentru începători, ”Traseul Valea Mării”, în lungime de doar 7 km a atras 112 participanți, în timp ce proba rezervată exclusiv copiilor, ”Kids Race” a adunat la start 74 de participanți.

Retezat SkyRace este primul concurs organizat de Asociația Sport La Orice Vârstă, care a debutat pe 15 iunie 2012, iar apariția acestuia precum și a seriei de evenimente Trail Race ce au urmat, s-a datorat obiectivelor propuse de organziatori de a face sport oriunde și la orice vârstă, de a contribui cu spirit si emotie la consolidarea comunității de alergători montani, de a face cunoscut pe plan internațional Retezatul, dar și de a răsplăti adecvat performanțele sportivilor câștigători. Aceste obiective au fost atinse și anul acesta.

Pe prima treaptă a ediției a XI-a a ”Retezat Sky Race” au urcat următorii atleți:

  • Categoria ”Giants Race”: Alex Blejdea (cu un timp de 3:05:26);
  • Categoria ”Buta & Custura”: Viorel Pălici (cu un timp de 02:14:21) – la masculin, respectiv Andreea Piscu (cu un timp de 02:43:50) – la feminin;
  • Categoria ”Valea Mării”: Albert Zaharia (cu timp de 00:33:51) – la masculin, respectiv Ema Kerekes (00:41:10) – la feminin.

Dincolo însă de rezultate și clasament, cert este că fiecare participant la acest ”galop de sănătate” este până la urmă câștigător. Așa cum la fel de câștigată este și frumoasa zonă turistică de la Uricani, principala poartă de intrare în Parcul Național Retezat, care-și descoperă astfel frumusețile, indiferent de vreme, iubitorilor de adrenalină, de sport și de aventură, dar și frumusețea Munților Carpați.