joi, iunie 29th, 2023

 

Salariaţii cu copii cu vârsta până la 8 ani pot beneficia de 4 zile de telemuncă pe lună. Proiectul a fost adoptat de Parlament

Salariaţii din România care au în întreţinere copii cu vârsta până la 8 ani pot beneficia de telemuncă 4 zile pe lună, prevede un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, adoptat miercuri în unanimitate de Camera Deputaţilor, conform Agerpres. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.53/2003 cu un nou articol, în sensul ca salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 8 ani să poată beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună muncă la domiciliu sau înCItește mai departe


S-a adoptat legea în Parlament: apare un nou tip de rovinietă. Cum se va aplica TollRO și cât va costa

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Noua rovinietă intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026, tariful fiind aplicabil tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate. Noua rovinietă se va numi TollRO și va putea fi achiziționată în funcție de durata utilizării acesteia. Legea a fost adoptată cu: 203 pentru, 13 împotrivă, 45 de abțineri. Rovinieta va fi achitată anterior utilizarii reţelei de drumuri naţionale din România si este structurata în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel:CItește mai departe


Angajații din Sănătate primesc bani în plus, de la 1 august: Se reiau angajările în sistemul public

Reprezentanţii Sanitas au obţinut miercuri, 28 iunie, creşteri de venit pentru toate categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă, care vor fi acordate începând cu 1 august, în urma negocierilor din această lună cu reprezentanţii Guvernului României, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale. Conform sursei citate, reprezentanţii Sanitas au avut miercuri încă o întrevedere cu Marcel Ciolacu – prim-ministru, şi Marian Neacşu – viceprim-ministru, pentru a stabili conţinutul ordonanţei de urgenţă care va completa drepturile negociate şi obţinute pentru salariaţii din sistemul public de sănătate. În urma negocierilor, reprezentanţii SanitasCItește mai departe


PROIECT: Minorii de peste 16 ani vor putea călători singuri în străinătate la rude, pentru studii sau în scopuri medicale

Minorii de peste 16 ani vor putea călători singuri în străinătate la rude, pentru studii sau în scopuri medicale, potrivit legii adoptate miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Proiectul merge la promulgare. Inițial, proiectul prevedea că minorii care au împlinit 16 ani pot călători singuri în orice scop în străinătate, dacă au acordul părinților sau tutorilor legali. Însă comisiile Camerei Deputaților au stabilit câteva situații în care se poate face acest lucru.   „Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorieCItește mai departe


Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani, laureat și premiat în ”Campionatul Reciclării”

”Campionatul Reciclării”, un proiect național de educație ecologică și colectare separată a deșeurilor, organizat de asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRo, a adus Colegiului Național ”Carmen Sylva” din Petroșani titlul național de ”campion al reciclării” dar și un premiu de 100.000 de lei. Peste 32.000 de elevi din întreaga țară au participat, pentru o perioadă de 3 luni la ore de educație pentru mediu, susținute de nu mai puțin de 4165 de cadre didactice, pregătite, la rândul lor, în cadrulCItește mai departe


Ion D. Sîrbu omagiat la Petrila, la 104 ani de la naștere, de micii artiști petrileni

În mod firesc, desigur, aniversarea celor 104 ani scurși de la nașterea eminentului scriitor petrilean Ion Dezidriu Sîrbu nu putea trece fără a fi marcată în orașul Petrila. Evenimentul a constituit un moment de bucurie pentru un grup de oameni pasionați de cultură și impresionați de personalitatea scriitorului, cărora li s-au alăturat și zece copii din Petrila. Aceștia s-au adunat la casa natală a scriitorului din orașul Petrila, la invitația doamnei Cristina Șandor, cea care este în prezent custodele acestei case-muzeu, locul unde a fost celebrat acest moment aniversar. PentruCItește mai departe