“Să-i cunoaștem pe străbunii noștri daco-romani!” la Termele Romane de la Geoagiu

Sub sloganul “Să-i cunoaștem pe străbunii noștri daco-romani!”, Asociaţia Terra Dacica Aeterna invită publicul interesat în zona Termelor Romane din Geoagiu-Băi, la o nouă ediţie a festivalului de reconstituire istorică pe perioada antică.

Organizatorii au pregătit și de această dată, pentru acest inedit eveniment o serie de activități precum: vizite în taberele istorice, demonstraţii interactive la atelierele meşteşugăreşti, ritualuri antice, reconstituirea unor bătălii între daci și romani şi un concurs pentru copii.

Festivalul, intitulat ”Aqua Sacra Germisara” se va desfăşura în perioada 1-2 iulie 2023, în parcul din stațiunea Geoagiu Băi, lângă Termele Romane. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Geoagiu , în parteneriat cu Consiliul județean Hunedoara, Asociația Terra Dacica Aeterna, Liceul Tehnologic Agricopl ”Alex. Borza” Geoagiu, DGAMPT Hunedoara, Parohia Română Ortodoxă Geaogiu.