Pompierii hunedoreni pe podium la concursul național „Cel mai puternic pompier”

Peste 100 de pompieri din 25 de județe s-au întrecut anul acesta în cadrul concursului național „Cel mai puternic pompier”, desfășurat în aceste zile la Brașov

La eveniment au participat și reprezentanți ai ISU Hunedoara, care au obținut rezultate remarcabile și au urcat pe podium.

Astfel, la probele pe echipe, ISU Hunedoara s-a clasat pe locul III. Echipa pompierilor hunedoreni a fost formată din plt. adj. șef Albu Marian, plt. adj. Bucur Mihai și soldat David Marius.

De asemenea, la probele individuale, categoria de vârstă 30 -39 ani, plt. adj. șef Albu Marian, a obținut locul III, iar plt. adj. Bucur Mihai – locul IV.

Felicitări!