Pompierii hunedoreni
Pompierii hunedoreni, campioni naționali la minifotbal

Campioni în lupta cu focul și în intervențiile dificile pe care le implică situațiile de urgență, pompierii din cadrul ISU Hunedoara se dovedesc al fi la fel de buni și atunci când vine vorba despre sport. O nouă confirmare în acest sens, vine la scurt timp după ce, la Arad, a avut loc o interesantă competiție de minifotbal organizată de Asociația Sportivă a Pompierilor din România, filiala Arad, sub coordonarea ASPR Central. Aici, pompierii din Hunedoara au cucerit atât titlul de campioni, cât și pe cele pentru ”Cel mai bunCItește mai departe
Pompierii hunedoreni, gata să intervină în judeţele afectate de ninsori

Mai multe detaşamente de pompieri din judeţele Hunedoara, Alba, Cară-Severin, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ şi Sibiu, au fost constituite pentru a interveni, la nevoie, în judeţele afectate de ninsori. În total sunt alertaţi circa 3.200 de salvatori, pentru asigurarea intervenţiei imediate în zonele afectate de urgia naturii. De asemenea, autovehicule cu şenile, autofreze şi autospeciale pentru transport personal şi victime multiple au fost trimise din judeţele care nu se află sub incidenţa atenţionărilor de vreme rea, în zonele afectate. În condiţiile ninsorilor viscolite de sâmbătă şi duminică, peste 1.700CItește mai departe