Se anunță zile de poveste la Hunedoara, cu prilejul Zilelor Municipiului

Vor fi trei zile de sărbătoare, între 21 și 23 iulie 2023, în Piața Regele Ferdinand I şi pe Pietonala Corvin din Hunedoara! Boney M., Zdob și Zdub, Antonia, Spike, Liviu Teodorescu și MIRA vor urca pe scena amplasată în faţa Centrului Cultural „Corviniana” (Casa de Cultură), alături de alţi artişti importanţi din zonă şi nu numai!

De asemenea, principalele puncte de atracție din oraș, Muzeul Castelul Corvinilor și Grădina Zoologică vor avea porțile deschise pentru toți cei care doresc să le treacă pragul, pe parcursul zilei de vineri.

Serile de poveste se vor încheia duminică, cu un impresionant foc de artificii!

Programul complet al evenimentului este următorul:

Vineri, 21 iulie:

  • Ziua Porților Deschise la Muzeul Castelul Corvinilor, între orele 09:00 – 20:00
  • Ziua Porților Deschise la Grădina Zoologică Hunedoara, între orele 10:00 – 19:00

19:00 – „Parada portului hunedorean” – ediția a VI-a – la care participă ansambluri de muzică și dansuri pădurenești din județul Hunedoara – plecare din Parcul Tineretului spre Centrul Cultural Corviniana.

Centrul pietonal Corvin

19:30 – 20:30 – Spectacol Ansamblul folcloric „Hategana” Hunedoara (Mariana Suciu Neidoni, Viorica Brândușan-Lupo, Alin Eugen Ienciu, Valerica Ianosi Marian, Ovidiu Herghelegiu – Adrian Zselnyan – dirijor, Enea Vasile – coregraf, Marian Lupo – conducerea muzicală)

20:30 – 23:00 – Spectacol folcloric susţinut de Constantin Enceanu, Sofia Vicoveanca, Nicoleta Voica

Sâmbătă, 22 iulie:

  • 17:00 – Galeria de Arte – „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor”

Centrul pietonal Corvin

19:00 – Gala de Excelență „Hunedoreni de Succes” – ediția a VI-a

19:30 – Spectacol artiști locali – un program al artiștilor și asociațiilor locale, reprezentative pentru municipiul Hunedoara (interpreți de muzică ușoară sau populară, ansambluri de dansuri, zumba, balet, demonstrații de karate, etc.).

20:30 – 23:00 – Mira, Spike, Zdob și Zdub

Duminică, 23 iulie:

Centrul pietonal Corvin

19:00 – Spectacol artiști locali – un program al artiștilor și asociațiilor locale, reprezentative pentru municipiul Hunedoara (interpreți de muzică ușoară sau populară, ansambluri de dansuri, zumba, balet, demonstrații de karate, etc.).

20:30 – 23:00 – Liviu Teodorescu, Antonia, Boney M

Prezintă Răzvan Simion, Anca Mitrescu şi Claudiu Sav

Spectacolul se va încheia cu un foc de artificii!

Pe lângă spectacolele organizate la scenă în cele trei zile, se vor organiza evenimente pentru copii la: Grădina Zoologică, Ștrandul Corvina, Castelul Corvinilor, Pietonala Corvin și Centrul Cultural Corviniana, astfel:

  • La Grădina Zoologică – sâmbătă între orele 11:00-13:00 – artiști stradali/personaje magice.
  • La Ștrandul Corvina duminică între orele 11:00-13:00 – artiști stradali/personaje magice.
  • Pe Pietonala Corvin: sâmbătă și duminică între orele 16:00-18:00– animație stradală: spectacol de magie și ventrilocie/teatru de păpuși
  • La Castelul Corvinilor: sâmbătă și duminică între orele 16:00-18:00– animație stradală: spectacol de magie și ventrilocie/teatru de păpuși
  • Centrul Cultural Corviniana: câte două proiecții de filme pentru copii, în zilele de sâmbătă și duminică, una la ora 10:00, cealaltă la ora 12:00

„Zilele Hunedoarei 2023” este un eveniment organizat de Primăria Municipiului Hunedoara şi Consiliul Local Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara