luni, august 21st, 2023

 

Președintele CJH condamnă comportamentul jignitor, agresiv și antisocial și invită la fair-play pe stadioane

Într-un comunicat de presă emis de Consiliul Județean Hunedoara, conducerea instituției, prin președintele Laurențiu Nistor, își exprimă poziția cu privire la limbajul trivial inacceptabil folosit de unii membri ai galeriei echipei FC Corvinul la adresa jucătorilor de fotbal din Valea Jiului, după meciul susținut de această echipă la Petroșani, împotriva echipei CS Jiul. ”Asemenea comportamente sunt complet incompatibile cu valorile și etica sportului. Suntem ferm angajați în promovarea unei atitudini civilizate, atât pe teren cât și în afara lui, și condamnăm orice formă de violență verbală sau comportament neadecvat. Fotbalul esteCItește mai departe


Composesoratul Iscroni-Aninoasa, aniversare la 100 de ani de la înființare

În comunitatea locală din orașul Aninoasa a avut loc la finalul săptămânii o sărbătoare inedită, dar absolut relevantă pentru viața socială, economică și culturală a acestei localității. Peste 100 de oameni, în cea mai mare parte membri ai Asociației Composesorale Iscroni 2000 au sărbătorit 100 de ani de la înființarea acestuia. Momentul a fost marcat prin dezvelirea și sfințirea unei plăci aniversare aplicată pe clădirea care găzduiește sediul asociației, dar și prin evocarea istoricului acesteia și a membrilor fondatori, în prezența urmașilor acestora. La eveniment au participat, de asemenea, primarulCItește mai departe


Distracție la maxim la ediția din august 2023 a Zilelor orașului Uricani

Timp de aproape o săptămână, Uricaniul a fost centrul cultural-artistic și sportiv al Văii Jiului, ca urmare a derulării unei noi ediții a apreciatului eveniment organizat de Primăria și Consiliul local sub genericul ”Zilele Orașului Uricani”. De-a lungul săptămânii trecute, localnicii au participat, cu mic, cu mare, la competițiile sportive organizate de administrația locală. Toate competițiile au fost viu disputate și, dincolo de orice ierarhie, așa cum bine remaca și primarul localității, Dănuț Buhăescu, fiecare dintre cei participanți și cu toții laolaltă au fost câștigători. Așa cum a devenit dejaCItește mai departe


Momente emoționante și trăiri profunde la ceremonialul dedicat Eroilor Marelui Război în Panteonul de la Pasul Vîlcan

În amintirea vremurilor în care idealurile naționale și dragostea de neam și țară erau apărate cu armele în mâini, cu curaj și demnitate, faptele unor adevărați români, scrise cu sânge în Marele Război al Reîntregirii, au prins rădăcini la Pasul Vulcan, în vârful muntelui, în emoționantul ansamblu monumental ridicat la cota 1621 m, chiar pe locul în care Armata Română a dat prima mare bătălie pentru recâștigarea Ardealului, în august 1916. Peste 700 de pelerini, bravi patrioți și iubitori de istorie au urcat aici sâmbătă, 19 august 2023, pentru aCItește mai departe


Chestionar privind ”Planul de mobilitate urbană durabilă al județului Hunedoara” în perioada 2023-2028

Consiliul Județean Hunedoara implementează proiectul intitulat „Planificare strategică, mobilitate urbană și managementul calității”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. În cadrul acestui proiect se va elabora PLANUL DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ AL JUDEȚULUI HUNEDOARA 2023-2028. În acest context, locuitorii județului Hunedoara sunt invitați să completeze un chestionar care va sprijini echipa de proiect în elaborarea PMUD 2023-2028. Chestionarul conține 20 de întrebări și poate fi completat on-line urmând linkul de mai jos: , accesând link-ul de mai jos. https://forms.gle/b8UevL6eEdjkVmQv6 Reprezentanții CJH apreciază că opiniaCItește mai departe


Restricții de apă luni, 21 august, la Lupeni

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă,  va întrerupe furnizarea apei potabile dîn municipiul Lupeni, în data de 21 august 2023, în intervalul orar 09:30-15:30. Zonele afectată  sunt pe străzile: Aleea Trandafirilor, Zorilor, Policlinicii și, partial, Bărbăteni. Reprezentanții companiei de apă recomandă utilizatorilor afectaţi de această lucrare să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă și dau asigurări cp echipa de intervenție se vaCItește mai departe


Un nou seism resimțit în Valea Jiului

În noaptea de 20/21 august 2023, 00:39:28 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.6, la adâncimea de 10 km. Cutremurul s-a produs la 7km N de Targu Jiu, 72km NE de Drobeta-Turnu Severin, 75km S de Hunedoara, 86km V de Ramnicu Valcea, 89km S de Deva, 98km NV de Craiova. Sursa: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului