Vulcanul și vulcănenii onorează cariera de 50 de ani a artistului fotograf Francisc Németh

Numele artistului fotograf Francisc Németh – cetățean de onoare al municipiului Vulcan, dublat de renumele său național și internațional în arta fotografică (certificat de statutul de membru de onoare al prestigioaselor asociații AFIAP ȘI EFIAP) este unul cunoscut și apreciat în municipiul Vulcan, unde acesta locuiește încă din copilărie și unde s-a făcut remarcat pentru pasiunea sa în domeniul artei fotografice.

Este și motivul pentru care distinsul artist a decis să organizeze expoziția de gală care marchează cei 50 de ani de prodigioasă activitate artistică pe care îi împlinește chiar în această toamnă, nu doar în orașul în care și-a început această frumoasă pasiune, ci chiar în locul unde, cu o jumătate de secol în urmă, avea săp expună în premieră: Liceul ”Mihai Viteazu” din Vulcan. Aici se va desfășura vineri, 8 septembrie 2023, de la ora 17,00 în sala de festivități a instituției de învățământ, expoziția personală aniversară de artă fotografică ”Francisc Németh – 50 de ani de carieră”. Evenimentul este dublat și de lansarea elegantului său album, intitulat ”Nuanțele pasiunii”, un volum de colecție apărut în acest an aniversar la Casa de editură Exclusiv, volum ce reunește câteva sute din creațiile sale premiate la cele mai importantre saloane de artă fotografică de pe 5 continente ale Terrei.

”Viața ca și drumurile, are anumite ”borne”, care marchează diferite evenimente. La una dintre ele am ajuns și eu acuma. Se împlinesc 50 ani de când am început creația în arta desenului cu lumina: ”arta fotografică”. Am dorit să marchez acest moment cu apariția unui album retrospectiv de artă fotografică. A durat destul de mult timp realizarea machetei, în care am ales cu dificultate peste două sute de imagini dintre cele aproape o mie, care au fost expuse în saloane internaționale de artă fotografică. În final sunt mulțumit că am ales o editură și o tipografie, care au făcut o lucrare de înalt nivel. Îmi place să cred că cei care veți dori să aveți un exemplar din acest album, vă veți bucura de calitatea lui și de imaginile pe care le conține, precum și de expoziția aniversară la care vă invit cu drag să participați vineri, 8 septembrie 2023, la sala festivă a Liceului din Vulcan, acolo unde a început cariera mea în arta fotografică, în toamna anului 1973”, spune maestrul Francisc Németh.

Expoziția de artă fotografică este organizată de Casa de editură Exclusiv și Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, care au susținut inclusiv editarea și tipărirea albumului „Nuanțele pasiunii” al valorosului cetățean de onoare al municipiului Vulcan. ”Maestrul Francisc Németh face parte din galeria oamenilor valoroși ai municipiului Vulcan, care cinstește prin tot ceea ce a făcut și continuă să facă în acest frumos domeniu al artei fotografice, titlul de Cetățean de onoare, care i-a fost conferit cu ani în urmă, în semn de recunoștință pentru activitatea sa, una care a dus numele Vulcanului în lumea bună a artiștilor fotografi din țară și din lume. Sunt la rândul meu onorat că am putut să-i oferim sprijinul necesar pentru a acoperi o parte din cheltuielile pentru editarea volumului ”Nuanțele pasiunii”, albumil fotografic ce reunește cele mai valoroase creații ale artei sale. Sunt onorat totodată că maestrul Francisc Németh ne oferă bucuria de a-l sărbători la semicentenarul carierei sale în cadrul unei expoziții de artă fotografică, la care invit vulcănenii să participe, pentru a-l reîntâlni pe maestrul Francisc Németh și mai ales pentru a-i admira valoroasele sale creații și pentru a-i spune, împreună, cu toții: La mulți ani, maestre!”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

Acesta reamintește că o expoziție permanentă a artistului fotograf Francisc Németh, care prezintă în cel mai frumos mod cu putință imagini din istoria și evoluția Vulcanului, este așezată la loc de cinste, în sala de Consiliu local și pe holurile sediului Primăriei municipiului Vulcan.

Expoziția aniversară ”Francisc Németh – 50 de ani de carieră” de la Liceul ”Mihai Viteazu” din Vulcan, care va fi vernisată vineri, 8 septembrie 2023, de la ora 17,00 aduce în fața publicului câteva zeci dintre cele mai apreciate și premiate lucrări de artă fotografică ale acestuia. De asemenea, tot aici Francisc Németh va lansa și albumul retrospectiv ”Nuanțele pasiunii”, o ediție de colecție ce reunește câteva sute din creațiile sale, dar și o broșură-anexă cuprinzând întreaga sa biografie.

Participarea publicului la acest eveniment este gratuită și binevenită!