Apă potabilă în Straja, un element de confort și siguranță pentru stațiunea turistică din municipiul Lupeni

În seria investițiilor publice care au adus stațiunea turistică Straja din municipiul Lupeni la un nivel competitiv cu alte zone turtistice similare din țară, rezolvarea problemei de alimentare cu apă potabilă a fost una majoră și, în același timp, provocatoare, pentru autoritățile locale și județene, dar și pentru operatorul acestui serviciu de utilitate publică, Apa Serv Valea Jiului.

Până acum câțiva ani, proprietarii de facilități turistice din zonă își asigurau propiul consum din captarea unor izvoare, însă debitul și presiunea apei constituia întotdeauna o mare problemă. La solicitarea autorităților publice locale, cu sprijin financiar din partea Consiliului județean Hunedoara, Apa Serv Valea Jiului a început în anul 2020 o investiție majoră având ca scop alimentarea cu apă potabilă a stațiunii turistice Straja. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv spune că proiectul acestei investiții a vizat identificarea unor soluții tehnice care să garanteze accesul tuturor spațiilor publice și private din Straja la apă potabilă în paramentri de calitate corespunzători. ”Soluția nu a fost una simplă, pentru că practic am racordat această zonă turistică la rețeaua de alimentare cu apă potabilă din municipiul Lupeni. Asta a necesitat construirea unui număr de 5 stații de pompare, amplasate pe întregul traseu de la zona de Agrement Brăița, unde avem și o stație de captare, până sus în zona superioară a stațiunii, acolo unde am construit și un rezervor de înmagazinare cu o capacitate de 500 mc. La toate acestea se adaugă rețeaua de aducțiune, rețelele de distribuție și racordurile, o serie de stații de pompare, dar și montarea de hidranți”, spune ing. Cristian Ionică, directorul ASVJ.

Investițiile pentru realizarea acestor obiective au început la jumătatea anului 2020, atunci când au fost făcute achizițiile pentru rezervorul modular cilindric de 500mc și pentru stația de clorinare complet echipată și când a demarat montarea acestora în stațiune, la peste 1600 de metri altitudine. „Acest rezervor de înmagazinare are 500 mc și deservește în acest moment stațiunea Straja, cu apă dezinfectată, cu ajutorul instalației automate de clorinare aferentă. Instalația funcționează în regim automat, astfel încât toți parametri de funcționare sunt vizualizați în timp real la departamentul central al Apa Serv, de unde pot fi efectuate și unele reglaje automate. Instalația este încă în probe, pentru că este una complexă și necesită încă unele lucrări, însă trebuie menționat că este una dintre cele mai moderne de acest tip din țară”, spune ing. Florin Ciucur, șef al Serviciului Exploatare al Apa Serv.

Acesta spune că tot de la acest rezervor apa potabilă este pompată nu doar la cabanele din aval, ci și din amonte, în zona superioară a stațiunii, acest lucru fiind o noutate, deoarece cabanele din zona respectivă nu beneficiau până acum de alimentare cu apă. Pentru a acoperi întreaga zonă și a pentru a putea racorda toate cabanele existente în această zonă a stațiunii Straja vor mai fi montate, în perioada următoare, alte 4 pompe de apă.

O altă investiție necesară a fost demarată de Apa Serv la Straja în anul 2021. Atunci, după cum precizează directorul Cristian Ionică au  început  lucrările la configurarea și montarea unei rețele de hidranți exteriori supraterani pentru stingerea incendiilor. S-au montat 6 hidranti în zona întregii stațiuni, pe o lungime de 800 metri, astfel încât să fie cât mai bine acoperită întreaga zonă construită. În același timp, tot în anul 2021 au continuat lucrările la instalația de apă potabilă de la Straja, scop în care s-a achizitionat și montat un grup de pompare SPAP5, necesar la pomparea apei potabile din rezervorul nou în zona Straja Veche și un generator electric automat de 30 KVA.

Anul următor, 2022, a fost poate cel mai dificil din perspectiva evoluției acestui proiect. Asta deoarece în acel an Apa Serv S.A. a realizat lucrări la realizarea rețelei de aducțiune pe o lungime de 3.918 m. ”Aceasta a fost o lucrare amplă, cu multe săpături și cu introdcerea conductei de aducțiune, pe care am achiziționat-o, tot cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, pentru transportul apei potabile în stațiunea Straja, din zona Agrement Brăița până la rezervorul de lângă Crucea Eroilor și, de aici, o altă conductă de aducțiune până la  extremitatea sudică a complexului de cabane „Straja veche”. De asemene,a în același an, am achiziționat o serie de  instalații electrice necesare pentru furnizarea energiei electrice la stațiile de pompare apă potabilă din Stațiunea Turistică Straja”, arată ing. Cristian Ionică.

Investițiile derulate de Apa Serv Valea Jiului în stațiunea Straja au continuat și în acest an. Ele au vizat, așa cum specifică diretorul general al companiei de apă, cu etapa a doua a proiectului de instalare a hidranților de stingere a incendiilor. ”Astfel, s-a realizat rețeaua de hidranți exteriori supraterani de stingere a incendiilor pe o lungime de încă 651 m în zonele Stațiune și Straja Veche și s-au montat un număr de 10 hidranți  exteriori supraterani (6 hidranți în zona Stațiune și 4 hidranți în zona Straja Veche), astfel încât în prezent rețeaua de hidranți numără 16 hidranți amplasați în toată stațiunea pe o lungime totală de 1451 de metri”, spune ing. Cristian Ionică.

Lucrările de pe noua rețea de alimentare cu apă potabilă a stațiunii Straja continuă, astfel că în prezent este realizată execuția lucrărilor la căminele aferente rețelei de aducțiune. De asemenea, pentru anul următor (2024) sunt prevăzute lucrări care vizează realizarea unei traversări de aductiune, realizarea de platforme pentru stațiile de pompare, realizarea de alte cămine de aerisire, precum și realizarea altor 4 stații de pompare a apei potabile care vor fi amplasate pe traseul conductei de aducțiune pentru repompare, necesare datorită topologiei terenului.

”La finalul acestor investiții, pentru realizarea cărora suportul autorităților publice locale din municipiul Lupeni și sprijinul finanțatorului, Consiliul județean Hunedoara, au fost determinante și le mulțumim pentru acest lucru, stațiunea Straja va avea o rețea completă și modernă de alimentare cu apă potabilă, capabilă să garanteze necesarul de apă pentru întreaga stațiune, la parametri și condiții de cea mai bună calitate, așa cum sunt cele din toate zonele urbane ale Văii Jiului. Sigur că ne dorim să realizăm astfel de investiții și în celelalte stațiuni ale Văii Jiului, în măsura în care vor exista și finanțări în acest scop, pentru că dorința noastră este aceea de a crește constant numărul de abonați, pentru a putea asigura funcționarea companiei pe criterii economice de eficiență și stabilitate”, a mai spus Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.

Este de pe acum evident că, prin aceste investiții care asigură apa potabilă în Straja, constituie un element de confort și siguranță pentru stațiunea turistică din municipiul Lupeni.