Sărbători scăldate în lumini multicolore pe străzile și parcurile Petrilei

Devenit deja o frumoasă tradiție și pentru orașul Petrila, odată cu seara Sfântului Nicolae, iluminatul de sărbătoare prevestește apropierea sărbătorilor de iarnă.

Așa s-a întâmplat și anul acesta când, pe străzile principale ale orașului și în alte locuri de întâlnire ale oamenilor, luminițe viu colorate și elemente artizanale multicolore au prins ”viață”, spre bucuria locuitorilor din acest oraș, dar îndeosebi a celor mici. Asta cu atât mai mult cu cât principalul punct de atracție este și din perspectiva iluminatului ornamental de sărbători, Parcul copiilor din centrul orașului.

Primarul orașului Petrila se declară mulțumit de faptul că la Petrila și în acest an sărbătorile sunt însoțite de un frumos și elegant iluminat ornamental care a fost instalat în diverse zone ale orașului. ”Orașul Petrila a îmbrăcat „straie” de sărbătoare, cu luminițe viu colorate și cu brăduți împodobiți care au fost amplasați în parcurile și cartierele orașului Petrila, spre bucuria în primul rând a celor mici, dar nu numai a acestora. Ne-am străduit să facem și în acest an un iluminat ornamental frumos, să creionăm câteva puncte de intensitate a acestuia în anumite zone și să facem o bucurie celor mici și celor mari, în preajma sărbătorilor de iarnă care, după cum știm cu toții, sunt cele mai așteptat și cele mai frumoase de peste an. Le doresc de pe acum petrilenilor să aibă parte de sărbători binecuvântate, cu sănătate și numai bucurii și clipe frumoase alături de familie și prieteni dragi!” a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

La Petrila, iluminatul ornamental va funcționa până după Anul Nou.

Primarul orașului Petrila spune că, în perioada următoare nu vor lipsi nici spectacolele artistice, cu multașteptatele concerte de colinde care completează atmosfera de sărbătoare. Un prim eveniment de acest fel este programat pentru data de 13 decembrie 2023, de la ora 17,00 când pe scena Casei de Cultură ”ladislau Schmidt” vor concerta artiștii Mariana Anghel, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Ovidiu Homorodean, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Alin Ienciu, acompaniați de Orchestra Ansamblului profesionist ”Drăgan Muntean” dirijată de prof. Gheorghe Câlțea. Spectacolul, oferit gratuit petrilenilor de către Consiliul județean Hunedoara, Primăria și Consiliul local Petrila și Centrul de Cultură și artă al județului Hunedoara, este prezentat de Ionuț Drăgotesc.

Fotografii de Dan Gavrilă