Vernisaj expozițional cu ”Pictură și Grafică în dialog” la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani

Casa de Cultură a Studenților din Petroșani a fost miercuri, 13 decembrie 2023, gazda unui nou vernisaj expozițional.

De această dată, în galeria de artă a instituției de cultură studențești din Valea Jiului sunt gădzuite o serie de lucrări de artă plastică, respectiv, pictură și grafică, aparținând unor studenți ai Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Pe simeze se regăsesc lucrări semnate de artiștii: Simona Albu, Slavița Broșneac, Bianca Adriana Dan, Veronica Ștefania Dănciulescu, Alin George Deaca, Gabriel Dobre, Fabiana Alexandra Dumitrescu, Ioan Gal, Bianca Ghiniță, Andreea Gugescu, Daniel Florin Lupșa, Adela Murărescu, Ionuț Adrian Murgulescu, Victorina Popa, Marina Popescu, Constantin Popovici, Georgeta Predoiu, Ana Gabriela Purecel, Geli Simion, Rebeca Maria Șerbănescu, Daniela Tohăneanu, Carla Traum și Tudărică Zarioiu. Aceștia sunt studenți ai programelor de studiu Arte Plastice – Pictură și Grafică din cadrul Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest din Timișoara, coordonați de prof. univ.dr. Adriana Lucaciu, Conf.univ.dr. Remus Rotaru și Lector univ.dr. Cristina Daju.

Expoziția, intitulată ”Expresii Pictografice. Pictura și grafica în dialog” este curatoriată de dr. Lavinia Hulea – directorul Casei de Cultură a Studenților din Petroșani și prof. Robert Humel – inspector școlar la ISJ Hunedoara, fiind organziată cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Lucrările pot fi vizionate gratuit de publicul iubitor de arte plastice, la galeria de artă a Casei de Cultură a Studenților din Petroșani până la finalul acestui an.