Recepție finală la Apa Serv pentru contractul de investiții în reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în orașul Uricani

Compania regională de apă și canalizare din Valea Jiului a consemnat, la data de 15 decembrie 2023, momentul recepției la terminarea lucrărilor pentru un alt important contract de lucrări din proiectul privind „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”, implementat cu fonduri europene, prin POIM.

Contractul purtând indicativul VJ-CL-11 Lot 1 a vizat reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul unității teritorial-administrative Uricani, în vederea îmbunătățirii calităţii serviciilor de apă și canalizare furnizate populaţiei, în conformitate cu standardele de calitate ale Uniunii Europene și asigurarea continuităţii serviciului de alimentare cu apă 24 ore din 24.

Potrivit informațiilor prezentate, în cadrul conferinței finale a acestui contract, prin intermediul acestuia s-au realizat următoarele investiții:

  • Reabilitarea unor rețele de distribuție a apei potabile, pe o lungime de aproximativ 7 km;
  • Construirea stației de pompare apă de la Toplița – Valea de Brazi;
  • Reabilitarea sistemului de colectare a apelor uzatem pe o lungime de aproximativ 6 km;
  • Construirea stației de pompare a apelor uzate din orașul Uricani.

Valoarea contractului la terminarea lucrărilor este de: 13.652.084,64 lei fără TVA.

Finanțarea investițiilor a fost asigurată din bugetul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”, respectiv: 85% finanțare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul de Coeziune, 13% finanțare de la bugetul de stat și 2% finanțare din bugetul local.

Perioada de garanție este de 36 de luni de la recepția la terminarea lucrărilor.

”Și acest contract de investiții are ca scop, la fel ca și celelalte pe care le-am derulat în cadrul companiei de apă, asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă 24 de ore din 24, precum și îmbunătățirea calității serviciilor pe care le oferim beneficiarilor noștri. Proiectul de la Uricani nu a fost unul foarte ușor, pentru că el a presupus o serie de lucrări de speciale, de la construirea unor stații de pompare, până la realizarea unor subtraversări de drumuri (14 pe componenta de apă și 11 pe componenta de canalizare), o supratraversarea a Jiului de vest (atât pe rețeaua de apă, cât și pe cea de canalizare), realizarea unor racorduri etc. Sigur că am întâmpinat și destule probleme, dar împreună cu constructorul, cu administrația locală și cu beneficiarii noștri din orașul Uricani am găsit soluții de a trece peste acestea”, a declarat ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv.

Acesta arată că, odară cu finalizarea acestui contract, rezultatele așteptate de operatorul Apa Serv se vor materializa în optimizarea funcționării sistemului de alimentare cu apă și canalizare, conformarea cu Directivele Uniunii Europene și politicile de mediu și un management mai bun al riscurilor de inundații în această zonă.

Proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020” cod SMIS 108100 presupune investiții majore în serviciile de alimentare cu apă și canalizare, lucrările de modernizare fiind derulate pe aria a șase localități din zona de operare a Apa Serv Valea Jiului SA (municipiile Petroșani, Lupeni, Vulcan și orașele Aninoasa, Petrila şi Uricani).

Obiectivul general al proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020” este creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației din Valea Jiului.

Contractul de finanţare a fost semnat în luna mai 2017 şi are o valoare totală de 384.329.650,38  de lei, din care, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene este de 275.186.442,38 de lei.