La Vulcan și Lupeni se pun bazele primului incubator de Start-Up din Valea Jiului

La Vulcan și Lupeni se pun bazele primului incubator de Start-Up din Valea Jiului

Asociația Umanitară Kandila, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, organizează în zilele de 10, 11 și 12 februarie 2024, evenimentul intitulat ”Incubatorul de START-UP Valea Jiului”. Scopul evenimentului este acela de a sprijini persoanele care doresc să dezvolte o afacere de tip Start-Up în Valea Jiului, în vederea diversificării economice a regiunii, în contextul Programului de Tranziție Justă.

Inițiativa face parte din proiectul ”Valea Jiului se dezvoltă prin Europa”, finanțat în cadrul programului european „Sprijin pentru măsurile de informare privind politica de coeziune a UE”, susținut de Comisia Europeană prin Direcția Generală Politică Regională și Urbană.

Evenimentul se adresează tuturor antreprenorilor aflați la început de drum, precum și tuturor celor care doresc să dezvolte o afacere în Valea Jiului. Persoanele interesate să beneficieze de sprijin în acest sens trebuie să se înscrie prin completarea formularului următor: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdSshOQikHMsYrLQphOhQkZdsaYGzCehxScF84L_g-4DBQppw/viewform.

Termenul limită de înregistrare este duminică, 4 februarie 2024, ora 23.59.

Programul evenimentului este următorul:

  • Sâmbătă 10 februarie, începând cu ora 12:00, la pensiunea Paradisul Verde din Mun. Vulcan, evenimentul se va deschide cu o sesiune de prezentări. În cadrul acesteia vom cunoaște participanții și ideile lor de afaceri, bun prilej pentru stabilirea unor viitoare parteneriate.
  • Duminică 11 februarie, vom continua activitățile, de la ora 10:00, la aceeași locație. Ziua de duminică este rezervată atelierelor de lucru pentru a transforma ideile în planuri de afaceri, sub îndrumarea unor mentori cu experiență în domeniu.
  • Luni 12 februarie, ne întâlnim la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni, începând cu ora 10:00, în cadrul conferinței publice ”Diversificarea Economică în contextul Tranziției Juste”. Pe parcursul acesteia vom dezbate subiecte referitoare la viitorul economic al Văii Jiului și vom organiza o sesiune de prezentare (pitch) a ideilor de afaceri realizate în zilele anterioare. Cel mai bun plan va fi răsplătit cu un premiu special.

Pentru detalii și înscrieri, puteți accesa linkul de mai jos:

Website-ul nostru : VJinUE – Valea Jiului Europa (valeajiuluiimplicata.org )