Modificări în structura de conducere a Tribunalului județean Hunedoara

Modificări în structura de conducere a Tribunalului județean Hunedoara

Potrivit unor informări publice ale biroului de presă al Tribunalului Județean Hunedoara, în structura de conducere a acestei instituții au survenit, la începutul anului 2024, o serie de modificări.

Astfel, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare, judecătorul Flavius Dacian Conta a fost eliberat din funcția de președinte al Tribunalului județean Hunedoara, prin decret prezidențial emis la data de 11 ianuarie 2024. Judecătorul Flavius Dacian Conta și-a început cariera de magistrat în  decembrie 2005 la Judecătoria Hunedoara, iar în perioada aprilie 2006 – iunie 2019 a fost judecător la Judecătoria Deva, mai apoi, în perioada iulie 2019 – august 2021 a fost promovat judecător la Tribunalul Hunedoara fiind delegat la Judecătoria Deva. Între anii 2013-2020 a condus Judecătoria Deva, iar  în prima parte a anului 2021 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al aceleiași instituții.

Începând cu data de 01.09.2021 a activat în cadrul Tribunalului Hunedoara, contribuind la realizarea actului de justiţie la standarde de calitate, iar din 16.08.2022 și până în prezent a îndeplinit calitatea de preşedinte al Tribunalului Hunedoara.

Tot la începutul acestui an, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea judecătoarei cu grad profesional de curte de apel Gianina Viorica David în funcția de vicepreședinte al Tribunalului Hunedoara, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.01.2024.

Judecătoarea Gianina Viorica David şi-a început cariera de judecător în 01.07.2012 la Judecătoria Petroşani, iar din 01.01.2018 până în prezent a activa ca judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara, fiind în perioada 19.11.2021-05.01.2024 și președinte al Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara.

De asemenea, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea judecătoarei cu grad profesional de curte de apel Ionela Simona Rădoi în funcția de președinte al Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara, începând cu data de 11.01.2024, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.