Senatorul Cristian Resmeriță denunță ”omerta PNL”: ”Au ajuns să joace banii noului Complex Energetic ca la păcănele!”

Senatorul Cristian Resmeriță denunță ”omerta PNL”: ”Au ajuns să joace banii noului Complex Energetic ca la păcănele!”

Complexul Energetic Valea Jiului se află în prezent într-o situație financiară extrem de favorabilă, așa cum sectorul minier din această regiune nu a avut parte de zeci de ani și la un nivel absolut de invidiat în rândul companiilor cu capital de stat. Doar în ultimele 4-5 luni, Guvernul a adoptat mai multe măsuri de sprijin financiar pentru noua companie energetică înființată în octombrie 2023, măsuri prin care acesteia îi sunt alocate circa 420 de milioane de lei, reprezentând aproape 84 de milioane de euro.

Senatorul Cristian Resmeriță, care a militat pentru alocarea acestor fonduri către Valea Jiului, convins fiind că ele vor putea sprijini compania energetică nu doar să asigure salariile celor câteva mii de angajați și să supraviețuiască până la orizontul anului 2030, ci să contribuie la o regândire a procesului tehnologic care să asigure funcționarea cu succes a CEVJ și după aceea, avertizează acum că banii alocați de Guvernul condus de Marcel Ciolacu în acest scop sunt cheltuiți ilegal de conducerea PNL a Complexului Energetic Valea Jiului.

”Sunt 14 milioane de lei care au fost dați de Guvern în octombrie anul trecut și deja din ceilalți  350 milioane de lei aprobați în acest an, au intrat în conturile complexului vreo 10 milioane de euro. Ceea ce este foarte bine, din pcuntul meu de vedere. Ceea ce este însă și mai important, este modul de cheltuire al banilor. Am cerut o analiză și am fost invormat că din cei 70 de milioane dați anul trecut, potrivit decontului final  trimis de CEVJ, ei trebuie să restituie la buget, aproximativ 5 milioane de euro, reprezentând  ajutor de stat necuvenit, doar pentru luna octombrie și noiembrie 2023.  Asta înseamnă că, practic, conducerea politică, generată de PNL la această companie, a cheltuit ilegal acești bani, aceasta fiind o sumă recunoscută chiar de către conducerea CEVJ, și există posibilitatea ca această sumă să crească, după verificările care vor fi făcute de Ministerul Energiei. Eu stau și mă gândesc, dacă în felul acesta, nu cumva cei puțin de PNL să conducă CEVJ își bat joc de bani ? Mă întreb chiar, din ceilalți 70 milioane de euro, cât o să mai cheltuie ilegal: 20, 30 milioane de euro ? Este inadmisibil acest lucru și cred că membrii din Consiliul de Administrație al CEVJ trebuie să răspundă personal, poate și penal, de acest mod de a cheltui ilegal acești bani”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Temerile acestuia par a fi justificate, o dată în plus, de cifrele vehiculate în contractul pentru paza unităților miniere și a termocentralei de la Paroșeni, scos la licitație de CEVJ, contract a cărui valoare stabilită în documentele de licitație este de peste 200 de milioane de lei, adică peste 4 milioane de euro. ”Este o sumă uluitoare. ca să înțelegeți mai bine, am să traduc cifrele acestea cam așa: contractul este pentru doar 9 luni de zile, ori dintr-un simplu calcul aritmetic asta ne arată că șefii din CEVJ vor să plătească 4 milioane de euro pentru 9 luni, adică un miliard de lei vechi pentru fiecare zi pentru servicii de pază. În opinia mea, eu cred că ăsta este furt pe față, cu acte! Sigur că unitățile economice trebuie păzite, dar la un cost normal. Am impresia că echipa liberală de la conducerea CEVJ, se joacă cu banii statului la păcănele, ceea ce mi se pare inadmisibil!”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță. 

Acesta a mai precizat că va monitoriza în continuare cheltuirea fondurilor alocate de Guvern pentru funcționarea CEVJ și solicită Ministerului Energiei și celorlalte organe abilitate să verifice cheltuielile deja făcute și să-i tragă la răspundere pe cei direct răspunzători.