Clubul de speologie Hidrocast Valea Jiului aniversează 38 de ani de activitate

Clubul de speologie Hidrocast Valea Jiului aniversează 38 de ani de activitate

Despre regiunea carstică din arealul Văii Jiului se spune că este una dintre cele mai bogate și mai frumoase din România. Din fericire, potențialul carstic al Văii Jiului nu a ajuns să fie exploatat la nivelul turismului de masă, ceea ce face experiența iubitorilor de speologie una și mai frumoasă, prin vizitatea peșterilor din regiune doar sub îndrumarea unui ghid de specialitate.

În categoria exploratorilor de acest fe fac parte și membri remarcabilului club de speologie Hidrocast Valea Jiului. Înființat în anul 1980, Clubul de speologie Hidrocast Valea Jiului împlinește 38 de ani de activitate. Evenimentul va fi aniversat, în luna august, pe terenul ”Cristina” al campingului de la Câmpu-Mielului, din zona Retezatului Mic (pe marginea DN 66A). Cum la Uricani există peste 600 de peșteri identificate și cartate de speologii acestei importante asociații din viața Văii Jiului de la care primesc date despre peșteri și descoperirile lor instituții importante din țară, precum Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, Federația Română de Speologie și altele – nu este de mirare defelde locul ales de speologi să se distreze și să se simtă bine, în fiecare an în august, preț de câteva zile.

Astfel, în  perioada 8-11 august 2024 sunt așteptați în tabăra de speologie de la Câmpu-Mielului pasionații de speologie din întreaga țară,m care doresc să participe la întâlnirea aniversară de 38 de ani de la înființarea Clubului de speologie Hidrocast Valea Jiului.

Președintele asociației, lupeneanul Nelu Iușan spune că evenimentul va fi unul cu distracție, dar și cu activități specifice inedite. Astfel, în tabăra de corturi vor avea loc focuri de tabără, activități de socializare cu specific montan, proiecții de filme cu tematică speologică, dar în același timp, participanții vor avea ocazia de a vizita câteva dintre cele mai spectaculoase caverne din zona castică a Retezaului Mic, precum și trasee la obiectivele turistice din zonă (Scocul Urzicarului, Creasta Oslei, Cascadele Lazărului, Sterminos și Valea Mării și altele).

Participarea la acest eveniment este deschisă tuturor doritorilor și, ceea ce este și mai important, nu se percepe nici un fel de taxă de participare. Data limită de confirmare a participării la tabăra aniversară Hidrocast este 15 iulie 2024. Detalii suplimentare găsiți pe pagina de facebook a evenimntului, urmând linkul: https://www.facebook.com/events/1451723792143317/?ref=newsfeed

Nelu Iușan, președintele Clubului de speologie Hidrocast Valea Jiului spune că peste 600 de pesșteri de mici și mari dimensiuni, cu formațiuni carstice specifice deosebit de spectaculoase, constituie arealul de activitate al speologilor acestui club, care organizează și expediții științifice dar și turistice pentru vizitarea acestora.