Primăria Lupeni adoptă un plan de măsuri privind incluziunea socio-economică a cetăţenilor aparţinând etniei rome

Primăria Lupeni adoptă un plan de măsuri privind incluziunea socio-economică a cetăţenilor aparţinând etniei rome

În creuzetul multietnic al Văii Jiului, etnia romă are un loc aparte, dat nu atât de numărul membrilor acesteia, cât mai ales de problematica economică și socială a comunităților de romi, multe aflate la limita subzistenței. Situația aceasta este abordată însă cu maximă responsabilitate la Lupeni, acolo unde Primăria și Consiliul local au derulat de-a lungul anilor, o serie de programe dedicate cetățenilor de etnie romă din localitate, apreciate în egală măsură de aceștia, dar și de comunitatea locală, în general.

Spre exemplu, programul ”Bahtalo! Împreună combatem sărăcia și exluziunea”, implementat la Lupeni cu fonduri atrase de la Uniunea Europeană s-a bucurat de rezultate excelente, concretizate în servicii sociale pentru romi, dar și în realizarea unor investiții în spații locative, infrastructură, educație și cultură etc.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță își propune acum să facă alți pași importanți în direcția abordării măsurilor necesare pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome. Astfel, pornind de la Strategia Guvernului României în acest domeniu, Primăria municipiului Lupeni a elaborat un ”Plan de Acțiune Locală pentru anul 2024”, particularizat pe situația comunităților de romi din municipiul Lupeni. Acesta urmează să fie adoptat și de Consiliul local, după ce, în prealabil a fost supus dezbaterii publice.

 ”Măsurile propuse prin Planul pe care l-am realizat cu specialiștii de la Primăria municipiului Lupeni sunt conforme Strategiei naționale pentru romi,  dar și a specificului Municipiului Lupeni și a comunității rome din localitatea noastră. Se impune ca proiectul de hotărâre să parcurgă procedura prevăzută de legea transparenței decizionale în administrația publică nr. 52/ 2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procedură în urma căreia mi-aș dori să cunoaștem  și punctul de vedere al tuturor categoriilor de cetățeni ai Municipiului Lupeni”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Planul în sine, își propune identificarea acelor măsuri prin care membrii comunităților de romi să fie integrați iar excluziunea socială să fie redusă, această categorie de populație fiind necesar să fie sprijinită pentru a depășii situațiile de vulnerabilitate. În acest scop, au fost identificate o serie de măsurile de intervenţie care, în opinia autorităților locale de la Lupeni, trebuie să aibă caracter integrat, multidisciplinar şi adaptat, care să ţină seama de diferenţele existente în rândul comunităţii, respectiv, de aspectele de intersecţionalitate şi de particularităţile persoanelor vulnerabilitate.

Printre măsurile vizate în acest Plan de Acțiune se numără, spre exemplu:

  • Dezvoltarea unor parteneriate durabile între UAT prin DAS și ONG-uri aparținând minorității rome în vederea implementării politicilor publice cu focusare pe grupurile vulnerabile.
  • Construcția de locuințe sociale;
  • Acțiuni ce vizează prevenirea segregării școlare prin implementarea planului de desegregare conform OMENCS 6134/2016.
  • Acțiuni având ca temă consilierea părinților cu privire la reducerea cazurilor de înscriere tardivă școlară.
  • Acțiuni având ca temă consilierea părinților si copiilor care termina clasa a VIII- cu privire la importanța continuării studiilor.
  • Campanii având ca temă consilierea elevilor de etnie romă privind participarea la examenul de capacitate, de bacalaureat precum și admiterea în învățământul universitar si postuniversitar, informarea acestora cu privire la locurile special alocate pentru etnia romă în școli.
  • Acțiuni având ca temă stimularea participării la educație prin mobilizare în vederea înscrierii și frecventării școlii, sprijin material la procurarea rechizitelor și îmbrăcămintei necesare.
  • Activități educative sanitare privind igiena personală.
  • Încheierea de parteneriate privind colaborarea între UAT Lupeni prin DAS și ONG-uri aparținând minorității rome în vederea informării și consilierii persoanelor aparținând minorității rome în vederea înregistrării la serviciul public de ocupare pentru integrare/reintegrare pe piața muncii.
  • Încheierea de parteneriate privind colaborarea între UAT Lupeni prin DAS, AJOFM, și ONG-uri aparținând minorității rome în vederea identificării Acord de parteneriat între UAT Lupeni prin DAS, ONG -uri aparținând minorității rome și AJOFM UAT Lupeni prin DAS, ONG-uri aparținând Buget de stat grupului țintă pentru participarea la cursuri de formare profesionala la nivel local, funcție de nivelul de educație a beneficiarilor si de oferta aflata pe piața munci.
  • Încurajarea agenților economici/entități juridice sa implementeze Legea 76/2002, masurile pentru stimularea forței de munca în general și creșterea accesului pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială, în special.
  • Derularea activităților de sprijin a persoanelor aparținând minorității rome pentru acces la servicii medicale de specialitate, comisia de evaluare a capacității de muncă, comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, serviciul de evaluare complexă a copilului cu dizabilități etc.
  • Implementarea campaniilor de evaluare a stării de sănătate a cetățenilor români aparținând minorității rome.
  • Organizarea unui eveniment cultural la nivelul comunității locale.
  • Campanii de informare si conștientizare privind drepturile și obligațiile populației aparținând minorității rome.
  • Activități de identificare și catagrafiere a persoanelor aparținând minorității rome cu domiciliul pe raza UAT Lupen.
  • Consilierea familiilor aparținând minorității rome în vederea declarării copiilor si întocmirii documentelor pentru copiii nedeclarați.
  • Obținerea actelor de identitate pentru adulți.

La nivel local, Planul local de acțiune pentru incluziunea romilor va fi aplicat de către primar prin aparatul de specialitate în calitate de autoritate publică locală executivă dar și de Consiliul local în calitate de autoritate publică locală deliberativă.

În prezent, documentul se află în dezbatere publică iar propuneri, sugestii, recomandări pe marginea proiectului de hotărâre se primesc la sediul Primăriei Municipiului Lupeni – Registratură, str. Revoluției, nr. 2, pot fi transmise prin fax la numărul 0254/ 560515 sau în format electronic la adresa de e-mail: primaria@e-lupeni.ro, până în data de 05.03.2024, ora 10.00. Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.