CJH a obținut fonduri pentru ecologizarea gropii neconforme de deșeuri de la Vulcan

CJH a obținut fonduri pentru ecologizarea gropii neconforme de deșeuri de la Vulcan

Ultima dintre cele 11 depozite de gunoi menajer din județul Hunedoara, considerate neconforme și pentru care Uniunea Europeană a dispus închiderea lor definitivă și ecologizarea terenurilor aferente va avea parte de investiții în această direcție.

Situată la Vulcan, în zona Morișoara, această groapă de deșeuri urmează să fie închisă anul acesta, în urma unei investiții realizate de Consiliul județean Hunedoara, care și-a asumat obligația de a închide depozitele neconforme de gunoi care au funcționat în diferite localități.

”După cum știți, în județul Hunedoara au funcționat 11 depozite de deșeuri, din care 9 am reușit să le închidem odată cu punerea în funcțiune a SMID, o alta – groapa de la Valomir-Uricani – am închis-o în mod corespunzător normativelor europene anul trecut, cu fonduri de la AFM, iar acum suntem în situația de a avea fonduri, tot prin AFM, pentru închiderea definitivă a gropii de la Vulcan, un obiectiv asumat de Consiliul județean Hunedoara”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.

Proiectul de la Vulcan vizează ecologizarea unei suprafațe de aproape 50.000 mp, iar valoarea estimativă pentru execuția lucrărilor este de 21.600.000 lei fără TVA. Depozitarea deșeurilor este sistată aici încă din anul 2016, dar, fiind un depozit activ, el trebuia închis în conformitate cu legislația națională și europeană.

În acest scop, după cum a precizat administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, Primăria municipiului Vulcan și Consiliul Județean Hunedoara s-au asociat în vederea implementării acestui proiect. Avram mai spune că proiectul depus de CJH la Administrația Fondului de Mediu pentru închiderea gropii de deșeuri de la Vulcan a fost aprobat la finanțare chiar astăzi, 20 martie 2024, iar în cel mai scurt timp administrația județeană va demara aici implementartea acestui proiect de investiții, în urma căruia toate cele 11 foste gropi de gunoi care au funcționat pe raza județului Hunedoara vor fi definitiv închise, serviciul de management al deșeurilor urmând să fie gestionat la nivel integrat, în conformitate cu toate standardele europene în materie.