Enigmatice forme și chipuri feminine în legendara expoziție de artă ”Femeia, eterna poveste” de la Petroșani

Enigmatice forme și chipuri feminine în legendara expoziție de artă ”Femeia, eterna poveste” de la Petroșani

Expoziția de artă fotografică semnată de valorosul artist fotograf Francisc Németh (HonAFIAP, sEFIAP), vernisată în aceste zile la Petroșani, s-a dovedit a fi, așa cum bine anticipa reputatul prof.univ.dr. Dorel Găină (el însuși remarcabil artist fotograf) una… legendară.

Publicul numeros care și-a oferit bucuria de a participa la vernisajul găzduit de elegantul foaier al Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, a avut astfel ocazia de a admira, în premieră în Valea Jiului, o parte din fascinantele portrete feminine suprinse în ipostaze artistice inedite, enigmatice dar mai ales deosebit de spectaculoase de artistul fotograf Francisc Németh. Nu mai puțin de 30 de lucrări u fost expuse pe simeze, toate fiind lucrări de artă fotografică acceptate și, bună parte dintre ele, multi-premiate la Saloanele naționale și internaționale de Artă Fotografică de pe 5 continente ale lumii, așa cum a dezvăluit artistul.

Cuvintele sunt de prisos în fața excepționalelor imagini prezentate cu acest prilej de reputatul artist fotograf, care a adăugat astfel aniversării celor 50 de ani de carieră în arta fotografică (pe care am avut bucuria de a-i sărbători împreună cu acesta în 2023, într-o expoziție itineratntă în cele trei municipii ale Văii Jiului), sărbătoarea celor 80 de ani de viață și aniversarea unui deceniu de la prima expoziție de fotografii realizate de Francisc Németh cu tehnologie digitală, evenimente marcate într-un nou eveniment de excepție purtând marca Exclusiv Media Group. Desigur că, personal, sunt absolut onorat de faptul că valorosul meu prieten Francisc Németh m-a ales nu doar pentru a-i fi nu doar curator, ci și amfitrion al acestui vernisaj de artă fotografică de tezaur, dublat de o nouă lansare de carte, pentru apariția căreia reputatul autor m-a ales și pentru a-i fi editor.

Purtând același titlu sugestiv, ”Femeia, eterna enigmă”, cel de-al doilea album de artă fotografică realizat de maestrul Francisc Németh la Casa de editură Exclusiv (după cel de debut, ”Nuanțele pasiunii”, Casa de editură Exclusiv, 2023) prezintă, în condiții grafice de excepție, peste 100 de lucrări de artă fotografică, toate fiind lucrări prezentate în marile saloane de artă fotografică ale lumii, realizate de-a lungul unei cariere de o jumătate de secol, ”tablourile” de artă fotografică pe care Francisc Németh le-a cuprins în această carte fiind exclusiv portrete feminine. Albumul fotografic ”Femeia, eterna enigmă” s-a bucurat de un succes pe măsura creaților artistice ale autorului, fiind deja la cel de-al doilea tiraj epuizat aproape instantaneu la cele trei vernisaje cu lansare de carte care au avut loc la începutul acestui an, la Tg. Mureș, Deva și Petroșani.

Este necesar să evidențiem (și) aici faptul că apariția acestui album, ca de altfel și expoziția itinerantă ”Femeia, eterna enigmă” sunt rod al unui generos sprijin oferit autorului de Fundația Comunitas a UDMR. De altfel, în numele acestora a vorbit la vernisajul de la Petroșani, ing. Csaba Kutasi, președintele Organizației UDMR Petroșani. ”Domnul Francisc Németh sau, așa cum îi spunem noi, Feri bacsi, este nu doar un artist fotografic desăvârșit, ci și un valoros membru al comunității maghiare din Valea Jiului. Acesta ne-a dăruit mereu momente de bucurie, aducându-ne în atenție valoroasele sale lucrări de artă fotografică și mă bucur că, prin fundația Comunitas, am reușit și noi să-i aducem bucuria tipăririi acestui minunat album de artă fotografică. Suntem onorați că un astfel de om talentat și valoros aparține comunității maghiare și bineînțeles că suntem mândri de acest lucru. Mulțumiri și felicitări, Feri bacsi!”, a transmis în discursul său din cadrul vernisajului de la Petroșani, Csaba Kutasi, liderul comunității maghiare de la Petroșani.

Printre cei care au mai vorbit, evident admirativ, despre arta și personalitatea maestrului Francisc Németh s-au numărat fostul primar al Vulcanului și Petroșaniului, Petru Barb, dar și pasionații iubitori și promotori ai culturii locale, Adriana Bociat și Ioan Dorel Șchiopu, cărora evident, s-a alăturat și semnatarul acestor rânduri. Iar pentru ca atmosfera unei întâlniri culturale sub semnul excelenței să fie una desăvârșită, elementelor de artă vizuală li s-a adăugat unul de artă muzicală, oferit de tânărul și talentul artist petroșenean Zsolt Kutasi, care a interpretat la chitară și voce două minunate piese muzicale, una în limba română și una ân limba maghiară.

”Mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a îngăduit aceste privilegii și după opt decenii de existență pe această planetă albastră, de a putea prezenta și publicului din Valea Jiului, prin expoziții și prin albume, fotografiile care au fost selectate de juriile internaționale de artă fotografică pe întreg mapamondul și expuse în saloanele internaționale. Mulțumesc prietenului meu drag Tibi Vințan și succesorului meu în arta fotografică din această parte a lumii: Sergiu Vințan, pentru ajutorul neprețuit în realizarea acestei expoziții și a celorlate pe care le-am avut în anul trecut, de asemenea pentru editarea albumelor. Mulțumesc conducerii și personalului administrativ de la Teatrul I.D.Sîrbu, pentru ospitalitate și găzduirea expoziției. Mulțumesc tânărului meu prieten, muzicianul Kutasi Zsolt, pentru momentul muzical deosebit. De asemenea mulțumesc publicului iubitor de artă, care m-a onorat cu participarea la acest moment artistic”, a spus, în concluzia unui alt eveniment reușit sub semnul artelor frumoase, reputatul artist fotograf Francisc Németh.

Expoziția ”Femeia, eterna enigmă” mai poate fi vizitată de publicul interesat până marți, 19 martie 2024, în foaierul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Intrarea este liberă.