Serbările zăpezii, de 18 ani ”Pro Parâng” în… Parâng!

Serbările zăpezii, de 18 ani ”Pro Parâng” în… Parâng!

Doar bunul Dumnezeu putea rândui atât de perfect lucrurile, astfel încât cea de-a XVIII-a ediție a ”Serbărilor zăpezii”, eveniment care încheie, în mod tradițional sezonul turistic de iarnă în stațiunea Parâng a municipiului Petroșani, să fie una cu adevărat tipică acestui mod de distracție și bună dispoziție la final de iarnă.

Astfel, sâmbătă 23 martie 2024, a fost o zi deosebit de frumoasă, cu mult soare, dar și cu un strat de zăpadă consistent în masivul Parâng. Condiții excelente, după cum a precizat Cazimir Radvanski, președintele Asociației ”Pro Parâng” pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a ediției din acest an a ”Serbărilor zăpezii”, eveniment organizat de această asociație, care s-a bucurat, de altfel, de o prezență numeroasă a iubitorilor Parângului.

Astfel, pârtia A a fost gazda unui concurs de sanie pentru copii și nu numai. La start s-au aliniat un număr de 62 concureți. După încheierea săniușului au urmat jocuri distractive cu baloane dar și tradiționalul concurs de tras funia. Echipa de voluntari de la Subfiliala de Crucea Roșie din Petroșani a făcut o demonstrație de intervenție în cazul unui accident pe pârtie.

”Ca de fiecare dată momentul mult așteptat a fost festivitatea de premiere, toți participanți au primit diplome, ciocolată, suc și o jucărie de pluș. Cei care au pășit pe treptele podiumului au fost răsplătiți și cu o binemeritată medalie. Anul acesta, la Serbăzile zăpezii din Parâng au răspuns invitației noastre copii de la Școala Generală nr.7, Organizația Salvați Copii România filiala Hunedoara – Petrila, Crucea Roșie -Subfiliala Petroșani și Clubul Sportiv Școlar Petroșani”, a declarat Cazimir Radvanski, președintele Asociației ”Pro Parâng” Petroșani.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Petroșani, S.C Electro-Star Petroșani, Crucea Roșie- Subfiliala Petroșani și Vila Iulian. Ca întotdeauna, suport de nădejde au fost și cei de la Jandarmeria Montană și Formația Salvamont.

Cu toate că, de obicei ”Serbările zăpezii” puneau punct sezonului turistic de iarnă în această stațiune, zăpezile din week-and fac posibilă continuarea sezonului pentru încă o perioadă de timp, iubitorii sporturilor de iarnă avîând bucuria de a mai face câteva ture cu schiul, snowboardul sau sania pe pârtiile din Parâng.